Rochiile doamnelor și occidentalizarea Țărilor Române
1918 a fost pentru România un an al Victoriei. Dar a fost mai ales rezultatul unui efort deliberat pentru Unire. Acest proiect de ţară - asumat de revoluţionarii din 1848, deveniţi apoi miniştri, sau de urmaşii lor - a însemnat mai întâi conectarea României cu Occidentul pe toate căile posibile: printr-o dinastie vestică influentă, prin Independenţă şi, mai ales, printr-o economie puternică şi identitate naţională activată de educaţie.
Cu mult înainte de Marea Unire, comunitatea românească valoriza aceleaşi chipuri şi însemne: de la personajele purtătoare de tricolor din pictură la figura Reginei Maria îngrijind răniţi în spitale militare. În 1918, românii ştiau cine sunt şi aveau încredere în ei înşişi.
Când, în 1822, Înalta Poartă a hotărât să accepte din nou în Principate domni pământeni, nu greci fanarioţi din Constantinopol, nu făcea o concesie românilor. Urmărea să stopeze influenţa crescândă a mişcării naţionale greceşti. Decizia a venit însă prea târziu - Grecia şi-a căpătat independenţa în 1829 spre bucuria strategilor şi a literaţilor occidentali încântaţi unii de perspectivele militare şi financiare ale noii ecuaţii, alţii de ideea nobilă a eliberării Eladei, patria lui Homer şi a lui Platon. Lord Byron, tânărul plecat să lupte voluntar pentru urmaşii Greciei clasice, avea admiratori în toată Europa. Foarte mulţi în Ţările Române, unde educaţia în limba greacă a însemnat accesul în traducere la literatura occidentală.
Anii 1830. Cutiile cu rochii ale doamnelor aduc gustul Occidentului
Pacea de la Adrianopol din 1829, prin care graţie Rusiei, Înalta Poartă a pierdut monopolul comercial în Principate, a adus o relativă bunăstare. Clasele de mijloc au început să prospere. Pe lângă mariile familii boiereşti au apărut noi familii avute, cu acces la educaţie şi doritoare să intre în politică. Or, în mijlocul confruntărillor armate ruso-austro-turce pe teritoriul lor, românii aveau nevoie să răspundă la o întrebare aparent simplă: „Cine suntem noi?”, cu declinarea individuală „Cine sunt eu?”. Până la istorii savante şi decizii politice curajoase, prima afirmaţie legată de identitate a fost vestimentaţia. Domnii erau obligaţi prin funcţii să poarte ţinute orientale, aşa că numai doamnele aveau libertatea să arate aspiraţiile europene ale familiilor.
Occidentul a intrat în România în cuferele cu rochii, cosmetice şi reviste pentru femei şi prin lecţiile de franceză.
„Nu trebuie uitat faptul că mulţi dintre boierii veniţi de pe vremuri, acum vârsnici, şi-au dorit a fi imortalizaţi în straiele tinereţii şi maturităţii lor, aşa că există destul de multe portrete ale unor boieri din protipendadă cu bărbile foarte ample, în haine foarte largi, foarte colorate, decorate cu broderii, folosind şaluri de caşmir extrem de scumpe şi bordate cu blană de samur, care era cea mai scumpă blană, un samur adică. O astfel de haină era un cadou de la principele domnitor. Pentru că la rândul său, principele domnitor primea o cabaniţă, care era straiul de învestitură de la Sublimul Padişah, de la sultanul Imperiului Otoman”, spune istoricul și criticul de artă Adrian Silvan Ionescu.
„Doamnele au adoptat mult mai repede toaleta occidentală. Încă de la 1805-1806 principesele, soţiile domnitorilor încă fanarioţi, erau îmbrăcate cu rochii Empire, aşa cum mărturisesc mulţi dintre călătoii străini care au vizitat Principatele. Erau în rochii Empire la care acordau bijuterii, rochii decoltate cu talia foarte sus, din materiale subţiri, dar la care acordau diverse elemente care încă ţineau de moda constantinopolitană. Adică îşi puneau fie nişte turbane din şal de caşmir, pe care erau multe garnituri din diamante, din safite, din smaralde, bijuterii foarte multe - inele, brăţări şi cordoane cu paftale din materiale, metale scumpe”, explică Adrian Silvan Ionescu.
Doamnele şi domniţele care purtau rochii Empire aveau nevoie să se şi informeze asupra noutăţilor de la Paris sau Viena, după cum domnii - soţi sau taţi - care încercau să-şi păstreze funcţiile legate de administraţia de la Istanbul aveau nevoie să ştie mersul lucrurilor în Europa.
Alfabetul mixt, vehicul spre modernizare
Informaţiile necesare elitei româneşti erau greu accesibile în alfabetul chirilic. Economia, politica, moravurile cer trecerea la alfabetul latin. Parte a unui program politic ambiţios de occidentalizare, Gramatica românească în alfabet mixt - a lui Ion Heliade Rădulescu, 1828, Sibiu, avea un scop practic. La fel ca înfiinţarea, alături de marele boier Dinicu Golescu a Soţietăţii Literare Româneşti.
Primele publicaţii de tip occidental au fost tipărite cu acest alfabet de tranziţie - litere latine amestecate cu chirilice.
Inclusiv apariţia tricolorului, în 1834, pe vasele româneşti care navigau pe Dunăre şi Marea Neagră, în loc de cel turcesc, avea o justificare practică. Era nevoie ca barjele respective să fie identificate exact. Dar a uni albastru - roşu al Moldovei, cu albastru-galben al Munteniei, era o declaraţie de intenţii transparentă...
Schimbările se succed rapid. Familiile bogate vor să îşi aibă imaginea şi dincolo de zidurile bisericilor unde apar ca ctitori. Vor să fie portretizaţi acasă etalându-şi averea şi prestigiul. Mai întâi rezervaţi, purtând în mâini cărţi sau mătănii. Apoi mai strident, cum este portretul marii boieroaice Maria Balş, care îşi expune numai sursa bogăţiei - comerţul cu buşteni, dar şi cele mai noi ... gadgeturi. Sau chiar uşor rizibil, cum este portretul unei strănepoate a lui Constantin Brâncoveanu.
Una dintre cele mai relevante şi poate amuzante imagini ale vestimentaţiei de tranziţie este acest portret al Zincăi Samurcaş, soţie de ministru de interne, mare vorniceasă. Pare îmbrăcată după moda occidentală, doar că boneta Marie-Antoainette era la modă la Paris cu 50 de ani în urmă. Rochia de catifea este completată de un şal de caşmir, obiect de vestimentaţie foarte scump, purtat de toate orientalele bogate. În mână are mătănii, aşa cum purtau doamnele pământului, doamnele românce vreme sute şi sute de ani la rând, semn de respectabilitate. La gât, de un lanţ de aur este agăţată cheiţa de la cutia de bijuterii, semn de schimbare de priorităţi şi semn că inelul cu mare smarald poate fi completat sau înlocuit de multe altele.
Aceasta generaţie, împărţită între două lumi, era mândră că pe stema Munteniei corbul de inspiraţie slavă a fost înlocuit cu vechea acvilă romană, semn de apropiere de latinitate şi Occident. Este generaţia care a înlocuit bourul moldav, un animal sălbatic dispărut, prea asemănător cu vita domestică de povară, cu zimbrul liber şi gata de luptă. Este generaţia cucoanei Chiriţa de care au râs urmaşii, graţie lui Vasile Alecsandri. Este însă prima generaţie care a înţeles că viitorul nu este nici Turcia, nici Rusia, ci Europa civilizată. Cât despre cărturarii ardeleni, obsesia lor pentru originea latină a scos la lumină nu numai vocabularul strămoşilor de la Roma, ci şi însemnele cruciate ale lui Mihai Viteazul.
Mesajul politic al Marii Uniri a apărut pe fondul unor schimbări majore în răsăritul Europei. Aceste schimbări - generate de puterea politică şi financiară a Occidentului care a măcinat forţa Imperiului Otoman şi a blocat expansiunea Rusiei - au apărut în Ţările Române cu aproape o sută de ani înainte de 1918. Odată cu interesele comerciale ale Marii Britanii şi Franţei la Gurile Dunării, la Bucureşti şi Iaşi şi-au făcut loc şi ideile democratice, dar şi comportamente moderne. Vestimentaţia a fost primul semn vizibil de occidentalizare, iar femeile au trecut primele la moda vestică. Boierii - mari şi mici - deţinători ai funcţiilor care asigurau plata noilor toalete, au fost mai prudenţi.
Lumea românească la jumătatea secolului al XIX-lea
Lumea românească la jumătatea secolului al XIX-lea era foarte diversă. O tânără, proaspăt logodită, din înalta societate, pare portretul tip din orice oraş occidental. Dar sprâncenele, pictate foarte pronunţat după model grecesc, arată subtil că domnişoara este orientală.
„Întâlnim aici nu numai rochia foarte frumoasă de factură străină cu decolteu bogat, zulufii domnişoarei, măsuţa de tip gheridon, vasul de flori, inclusiv fundalul de peisaj, eventual cu un mic amoraş pe balustradă care să ne dea o indicaţie despre rostul acestui portret”, a explicat Codruța Cruceanu, expert în istoria artei la Muzeul Național de Artă al României.
Era haina de firmă şi designul de ultimă modă din capitalele occidentale.
„Sigur, inclusiv tipul de a te raporta la ceea ce ştiai că este un standard este un standard cu statutul tău acolo. Tu te puneai în exact aceeaşi poziţie. Te comportai exact ca o femeie de la Paris sau Viena”, adaugă Codruța Cruceanu.
Nerăbdarea generală de îndepărtare de Constantinopol putea deveni riscantă. Iar riscul însemna mai mult decât pierderea funcţiilor şi chiar a averii. De aceea domnii au rămas multă vreme în expectativă.
Două personaje misterioase de la Muzeul Naţional de Artă - numele nu le sunt cunoscute - spun privitorului povestea unei tranziţii care, şi ea, părea interminabilă contemporanilor. Două portrete care par extraordinare. Domnul în costum oriental, doamna în costum occidental.
Expertul Codruța Cruceanu explică:
„Să le luăm pe rând. Domnul este îmbrăcat în uniformă. Şi uniforma, cuprinde pe lângă caftan, care este dublat cu blană de samur. Dar de la domnitor probabil. Posibil dar de la domnitor, dar să nu ne imaginăm darul ca pe un dar, că era plătit. În momentul în care era confirmată poziţia, boierul îşi plătea cu asupra de măsură şi poziţia, şi veşmântul, funcţia. Tot din acest veşmânt face parte şi potcapul, acoperământul de cap, a cărui dimensiune este dătătoare de măsură în ceea ce priveşte înalţimea rangului sau ambiţiilor respectivului boier. Inclusiv felul în care este pieptănată barba şi lungime bărbii spune ceva despre calitatea rangului căci nu toată lumea avea dreptul să poarte barbă, doar marii boieri.
Brâul acesta, deseori construit, că el este construit şi pliat într-un anume fel, poate să provină şi el ca şi şalurile femeilor din surse orientale extrem de apreciate precum caşmirul.
Are mătănii şi mătăniile sunt un atribut pe care îl vom vedea adesea, atât la bărbaţi, cât şi la femei. La unele costume bărbăteşti, chiar veţi observa alegerea voită a unei cămăşi care este dintr-o ţesătură decorată cu lalea pentru că asta îţi arată aderenţa la sistemul administrativ otoman, nu ştiu dacă este şi marca unui conservatorism în raport cu noutăţile, inclusiv cele administrative impuse sub Regulamentele Organice.
Este păcat că în acest moment cele două portrete nu au şi nume. „Portret de bărbat” şi „Portret de femeie". E foarte posibil ca ele să fie portrete de familie, uneori însă aceste portrete nu sunt strict contemporane, avem şi cazul unor portrete cae au fost comandate de copii, ulterior, galeria aceasta are şi o dimensiune retroactivă, de recuperare.
În cazul acestei doamne este ceea ce vedem. Poziţia sa, costumul, rochia, dintr-o mătase de foarte bună calitate, cu dantele care de data aceasta este sigur de provenienţă occidentală, felul în care poartă bijuteriile şi felul în care îşi acoperă acoperă capul vorbeşte de un sincretism între o modă occidentală şi un tip de ţesătură poate orientală. Există documente care spuneau cum boierii deveneau faliţi din cauza felului în care înţelegeau să-şi îmbrace şi să cumpere giuvaericale soţiilor. Este un portret clasic. Amândoi stau în acelaşi tip de scaun, aici vedem mai bine braţele, aici avem doar o sugestie, e greu de spus că rochia ei este extravagantă. Are un plic decorat cu paiete.
Sigur ne putem uita la lungimea cerceilor, la mărimea acului cu care se ţine veşmântul de cap şi dacă ne-am imagina că este cu diamante, atunci ... am avea de-a face cu o mică avere pe care doamna o poartă la vedere.
Doamna aceasta, spre deosebire de altele, răspunde unor criterii de tratament facial. Ne uităm la ea şi ne întrebăm dacă nu cumva din sprâncenele foarte bogate ale generaţiei anterioare, moda s-a modificat şi avem de-a face cu sprâncene uşor pensate, cu un ruj foarte elegant purtat, un pic de culoare în obraji. Nu ştiu dacă umbrele de la ochi sunt date cu cărbune, dar corespondenţa vremii ne spune că doamnele recurgeau la negustori intermediari pt. a le comanda inclusiv cosmeticale. Cosmeticalele aveau o circulaţie mare inclusiv în Orient”.
Majoritatea abonamentelor la ziarele şi revistele româneşti, de la mijlocul secolului XIX, dintre care multe erau traduceri după reviste franţuzeşti, sunt pe numele unor de femei. Occidentalizarea a intrat în ţară în pachete cu rochii şi cosmetice. Dar a devenit reală abia în momentul în care tinerii educaţi în Occident pe banii părinţilor, cu caftane, potcapuri şi bărbi lungi, s-au întors în Principate cu un program politic clar, când hainele lor moderne au fost dublate de capacitatea de a lua decizii şi riscuri personale uriaşe. Unii au devenit domnitori, alţii politicieni. Abia când apartenenţa la Europa a devenit incontestabilă, doamnele din înalta societate au început să se îmbrace în ie.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
