Compania aeriană Azerbaijan Airlines a anunţat vineri că suspendă zborurile către şapte oraşe ruse, în special din Caucaz, după prăbuşirea în Kazahstan a unui avion al său care asigura legătura între Baku şi republica caucaziană Cecenia din Rusia.
Decizia a fost luată „având în vedere rezultatele preliminare ale anchetei privind prăbuşirea avionului Embraer 190", în care au murit 38 de persoane, şi „riscurile la adresa siguranţei zborurilor", a transmis Azerbaijan Airlines într-un comunicat, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Zborurile sunt suspendate către aeroporturile din Caucaz: Mineralnîe Vodî, Groznîi, Soci şi Mahacikala, precum şi spre Volgograd, Ufa şi Samara, potrivit aceleiaşi surse.
Cu toate acestea, compania aeriană va continua să opereze zboruri către Moscova, Sankt Petersburg (nord-vest), Ekaterinburg (Urali), Astrahan (sud), Kazan (Volga) şi Novosibirsk (Siberia).
Prăbușirea avionului J2-8243
Filmările şi imaginile cu avionul după ce s-a prăbuşit arată perforaţii în corpul acestuia care arată similar cu avariile provocate de şrapnel sau resturi. Cauza acestor găuri nu a fost confirmată.
Azerbaijan Airlines a declarat iniţial AZERTAC că incidentul a fost cauzat de ciocnirea avionului cu un stol de păsări, a relatat publicaţia. Şi Agenţia Federală de Transport Aerian din Rusia a afirmat că avionul s-a prăbuşit după ce a lovit păsări.
Cu toate acestea, Andrei Kovalenko, şeful Centrului de Combatere a Dezinformării din Ucraina, parte din Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare din Ucraina, a contrazis aceste informaţii, afirmând, pe reţelele sociale, că avionul a fost „doborât de un sistem de apărare aeriană rusesc”.
Prăbuşirea a venit la scurt timp după ce au avut loc atacuri cu drone ucrainene în sudul Rusiei. Activitatea dronelor a mai închis, în trecut, aeroporturi din zonă şi cel mai apropiat aeroport rusesc aflat pe ruta de zbor a avionului era închis miercuri dimineaţă.
„Rusia trebuia să închidă spaţiul aerian deasupra Groznîi, dar nu a făcut-o”, a spus Kovalenko, speculând că autorităţile vor încerca să acopere adevăratul motiv al prăbuşirii, inclusiv găurile din avion, pentru că ar fi „neconvenabil” să dea vina pe Rusia.
Editor : A.R.