"Sunt patru ani importanți pentru România, în care se pot realiza multe proiecte, patru ani în care oamenii pot avea o viață mai bună. Așa cum am votat și eu, sper ca românii să voteze oameni serioși și responsabili, oameni care nu vând iluzii, care nu mint, oameni cinstiți, corecți și care împreună cu comunitățile lor vor face ca România să se dezvolte", a declarat Liviu Dragnea.
El a spus că a venit cu "foarte mare încredere" să voteze cu oamenii în care crede și cu "foarte multă speranță în viitor".
Președintele Partidului Social Democrat a votat la Turnu Măgurele, în județul Teleorman.