Video Cum se simt românii după cele mai tensionate alegeri prezidențiale. ”Tremur! Ne-a învrăjbit și ne-a speriat în halul acesta”

Data actualizării: Data publicării:
cearta parinti si copii
Credit foto: Guliver/Getty Images

Opțiunile electorale au divizat societatea, iar oamenii recunosc că au experimentat un adevărat șoc emoțional care, în multe situații, a distrus relații de familie și de prietenie. Specialiștii sunt de părere că apropierea Sărbatorilor de iarnă ar putea ajuta la restabilirea unui calm emoțional în rândul celor care au fost afectați de perioada încărcată politic.

Anularea alegerilor prezidențiale nu i-a liniștit încă pe cei care s-au temut pentru viitorul României.

„- Uitați, eu tremur acum când vorbesc cu dumneavoastră, vă rog să mă credeți. Nu mai am aer, m-a afectat foarte tare.
- Ce anume a fost așa de copleșitor?
- Acest domn, care nu e domn, care ne-a învrăjbit și ne-a speriat în halul ăsta”, spune o doamnă.

„Este o secțiune importantă a societății care era, cred eu, pe bună dreptate, speriată de ce urma să se întâmple”, crede un domn.

„Până când se va lua o decizie concretă, cred că va rămâne o tensiune constantă. Asta cred că o să urmeze. Acum sper să nu mai existe aceste divergențe între prieteni, familie”, e de părere un tânăr.

Doamna Svetlana este din Chișinău și are cetățenie română. Tensiunea s-a simțit și în țara vecină, unde propaganda rusă este mult mai prezentă.

„Nu știu de ce locuitorii României tot a fost posibil să fie influențați. Am fost triști pentru că noi, pe o muchie de cuțit, am reușit, totuși, să mergem cu președinta europeană Sandu”, spune Svetlana.

„Această decizie vine oarecum să mai aplaneze, să calmeze spiritele unei populații și societăți deja cuprinsă de o stare de anxietate destul de mare, de nevroza socială”, spune Ciprian Iftimoaei, sociolog.

Scenariul care a apărut brusc, posibila schimbare a traiectoriei de la Vest la Est, a fost un șoc pentru o parte a populației.

„Nu toată lumea are flexibilitatea cognitivă și adaptabilitatea ca să se reajusteze instantaneu și atunci unii pot prezenta un fel de tulburări de adaptare, reacționează prin iritabilitate, nervozitate, insomnii”, explică Ovidiu Alexinschi, psihiatru.

Specialiștii sunt de părere că apropierea Sărbatorilor de iarnă ar putea ajuta la restabilirea unui calm emoțional în rândul celor care au fost afectați de perioada electorală.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri