Şerban Orescu, jurnalist: „Lista actelor de violenţă împotriva opoziţiei este lungă, în timp ce nu se cunoaşte un singur act de violenţă al opoziţiei împotriva Frontului. Dacă Frontul se simte, într-adevăr, atât de sigur de victorie, de ce recurge la atari metode? Tocmai că fără ele victoria absolută pe care o doreşte i-ar putea scăpa? Şi de ce anume are nevoie Frontul de o victorie atât de absolută? Dacă nu pentru motivul că refuză democraţia cu corolarul ei, dreptul la Opoziţie! Că, în acest refuz, Frontul se bucură de sprijinul masiv al fostei Securităţi care acţionează acum pentru Front, după cum arăta un înalt funcţionar american, precum şi de sprijinul fostei nomenclaturi, nu încape îndoială. Dar sprijinul fostei Securităţi şi al foştilor nomenclaturişti n-ar fi de ajuns fără persistenţa unor clişee inoculate ani la rând de propaganda comunistă. Mentalităţi cum că cineva ar vrea să fure munca de decenii a poporului român reflectă stări de spirit retrograde, iar lipsa de cultură politică şi economică ajută, de bună seamă, Frontului. Toate acestea atârnă, desigur, în cumpăna istoriei fără a o putea abate de la cursul ei firesc. Până la urmă, tot democraţia va învinge şi la noi, numai că îi vor trebui mai mulţi ani”.