PPE a obținut cele mai multe locuri în Parlamentul European potrivit sondajelor din primele opt țări cu estimări centralizate
Potrivit centralizării rezultatelor bazate pe estimări din Austria, Germania, Cipru, Grecia şi Olanda, Bulgaria, Croaţia şi Malta, Partidul Popular European (PPE) a obţinut în total 66 de locuri, capitalizând victoriile obţinute la vot de CDU-CSU în Germania, Noua Democraţia în Grecia, GERB în Bulgaria şi Uniunea Democrată Croată (HDZ) în Croaţia, relatează Agerpres.
În pofida înfrângerii în alegeri a Partidul Social-Democrat german, ajuns abia pe locul al treilea în ţară, grupul S&D a adunat până acum 35 de locuri, iar grupul Verzi/ALE (Verzi/ Alianţa Liberă Europeană) este pe locul al treilea cu 23 de locuri.
Grupul Renew Europe a adunat şi el 22 locuri în cele opt ţări, iar Identitate şi Democraţie (ID) - 13 locuri, datorită rezultatelor bune obţinute în Austria şi Olanda. Pe de altă parte, deşi AfD a obţinut al doilea scor în Germania, faptul că a părăsit grupul ID face ca locurile sale, nu mai puţin de 19, să nu fie atribuite acestuia.
Grupul GUE/NGL (Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică) a obţinut şi el 10 locuri, iar Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) trei locuri până acum.