Viktor Orban: UE va rambursa costurile Ungariei legate de protejarea frontierelor externe
Premierul ungar Viktor Orban se arată încrezător în faptul că Uniunea Europeană va recompensa efortul Ungariei de a proteja frontierele externe ale spațiului comunitar.
După ce aproape zece ani Ungaria a fost ținta criticilor venite de la Bruxelles pe tema solicitanților de azil, acum Budapesta dă replica după ce Germania și-a închis granițele de teama imigrației ilegale. Berlinul a anunţat săptămâna aceasta instituirea de controale pentru următoarele şase luni la toate graniţele sale terestre şi a propus reducerea numărului de solicitanţi de azil.
„Germania a început într-un final să se trezească și să vadă impactul negativ al migraţiei. Deși am fost criticați pentru măsurile pe care le-am luat la frontierele externe ale Uniunii Europene, acestea au fost benefice, într-un final. UE va trebui să ramburseze Ungariei toate costurile efectuate pentru protejarea frontierei. Vor plăti, e doar o chestiune de timp", afirmă Orban.
În caz contrar, Ungaria este pregătită să dea în judecată Comisia Europeană. Potrivit Budapestei, costurile frontierelor se ridică la 2 miliarde de euro, informează Reuters.
„Acum mai rămâne doar un pas pe care trebuie să-l facă liderii vest-europeni: dacă susțin că frontierele trebuie protejate, atunci cei care le protejează graniţele nu trebuie pedepsiţi pentru asta", a explicat Orban, făcând aluzie la amenda pe care țara sa o are de plătit.
În iunie, Curtea Europeană de Justiție a decis că Ungaria trebuie să achite o amendă de 200 de milioane de euro pentru că nu şi-a schimbat politica de gestionare a migranţilor şi solicitanţilor de azil la frontierele sale.