Tarifele lui Trump nu vor rezolva problemele Americii, spune China
China critică promisiunea președintelui ales al SUA, Donald Trump, de a impune tarife suplimentare pe bunurile chinezești din motive legate de droguri.
Trump, care va prelua funcția pe 20 ianuarie, a declarat luni că va impune un tarif de 10% pe bunurile chinezești, pentru ca Beijingul să depună mai multe eforturi în a opri traficul de substanțe fabricate în China, folosite în producerea fentanilul, scrie Reuters.
„La 20 ianuarie, voi semna toate documentele necesare pentru a impune tarife de 25% la toate produsele care intră în Statele Unite din Mexic şi Canada. Această taxă va rămâne în vigoare până când drogurile, în special fentanilul şi toţi imigranţii ilegali vor înceta această invazie a ţării noastre!”, a scris Trump săptămâna aceasta pe reţeaua sa Truth Social. Într-o postare separată, președintele ales anunța o creştere a taxelor vamale cu 10%, care se adaugă celor deja existente şi celor suplimentare pe care le-ar putea decide, pentru numeroasele produse care sosesc din China în Statele Unite.
În timpul campaniei electorale, Trump a amenințat cu tarife de peste 60% pe bunurile chinezești.
„Poziția Chinei împotriva creșterilor unilaterale de tarife este constantă”, a declarat He Yadong, purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului, la o conferință de presă de joi. „Impunerea arbitrară de tarife asupra partenerilor comerciali nu va rezolva problemele Americii.”
El a adăugat că SUA ar trebui să respecte regulile Organizației Mondiale a Comerțului și să colaboreze cu China pentru a promova relații economice și comerciale stabile.
Comentariile lui Trump au declanșat ceea ce analiștii se așteaptă să fie un război comercial dur de patru ani, posibil mult mai grav decât în primul său mandat, care a adus tarife între 7,5% și 25% și a perturbat lanțurile globale de aprovizionare.