Guvernul aprobă două investiții majore în sectorul feroviar și rutier

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
guvernul romaniei
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnic-economici pentru două obiective de investiţii în sectorul feroviar şi în cel rutier, valoarea totală a investiţiilor depăşind 12 miliarde de lei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), primul proiect este cel al reabilitării liniei de cale ferată Focşani-Roman, care face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT).

Lungime traseului ce urmează să fie reabilitat este de 147,7 kilometri, valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 11,09 miliarde de lei, iar durata de execuţie a investiţiei este de 36 luni.

Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 şi Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility - CEF), de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A, precum şi din alte surse legal constituite.

"Prin realizarea proiectului se are în vedere: îmbunătăţirea siguranţei în zona intersecţiei liniilor CF cu reţeaua rutieră; o îmbunătăţire semnificativă a condiţiilor de transport, ce va avea un rol benefic în dezvoltarea economică a zonei; modernizarea infrastructurii feroviare şi lucrărilor conexe (construcţie pasaje, modernizare treceri la nivel etc.), ce au un rol important în dezvoltarea durabilă a localităţilor prin reducerea emisiilor poluante şi reducerea timpilor de călătorie; o creştere a numărului de călători, a cantităţilor de mărfuri şi altor bunuri transportate", se precizează în comunicatul MTI.

Autostrada A1 va fi reabilitată corespunzător

Cel de-al doilea proiect urmăreşte reabilitarea şi aducerea la o stare de viabilitate corespunzătoare a sectorului Autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, Lot 2, cuprins între kilometri 44 şi 86.

Expertiza tehnică realizată relevă degradări de tip structural (pe aproximativ 46% din suprafaţa drumului), degradări de suprafaţă (pe aproximativ 56% din suprafaţa drumului) şi degradări la podeţe.

Prin reabilitarea sectorului din Autostrada A1 se vor realiza creşterea gradului de siguranţă a traficului, reducerea timpilor de parcurs, reducerea costului pentru prevenirea poluării mediului şi sporirea duratei de exploatare, subliniază MTI.

Sectoarele expertizate tranzitează următoarele Unităţi Administrativ Teritoriale: judeţul Giurgiu (Lot 2.1) pe sectorul cuprins între km 44 - km 48+922, judeţul Dâmboviţa (Lot 2.2) între km 48+922 - km 80+182 şi judeţul Argeş (Lot 2.3) între km 80+182 - km 86+000.

Lungimea amplasamentului pe care sunt prevăzute lucrările este de 42 km, iar lăţimea platformei este de 26,00 m. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 1,10 miliarde de lei, iar durata de execuţie este de 48 de luni.

Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.