Ucraina reia treptat exporturile de energie electrică. Bombardamentele rusești perturbă activitatea centralelor
Ucraina se aşteaptă la o creştere semnificativă a exporturilor sale de electricitate în cursul zilei de miercuri, pe măsură ce sistemul energetic îşi revine după raidurile aeriene ruseşti, a informat Ministerul ucrainean al Energiei, transmite Agerpres.
Miercuri, Ministerul ucrainean al Energiei a informat că exporturile de electricitate sunt aşteptate să ajungă la 1.487 Megawaţi oră (MWh) în cursul zilei de miercuri.
"Nu se preconizează o criză de electricitate. Sistemul energetic ucrainean este stabil şi echilibrat", a informat Ministerul ucrainean al Energiei într-un comunicat de presă.
Operatorul reţelei de electricitate din Ucraina, Ukrenergo, a postat un comunicat pe reţeaua de mesagerie Telegram potrivit căruia energia electrică produsă la staţiile din Ucraina ar urma să fie exportată în Ungaria, România şi Republica Moldova.