Blocajele din lanțurile de aprovizionare încetinesc atingerea obiectivelor climatice ale Europei. Eolienele offshore devin costisitoare
Sectorul european al energiei eoliene offshore va trebui să facă un efort uriaş pentru a construi infrastructura necesară pentru atingerea obiectivelor climatice ale continentului, transmite Agerpres.
Capacităţi de producţie a energiei eoliene offshore de 500 de Gigawaţi urmează să fie instalate în Uniunea Europeană şi ţările vecine, precum Marea Britanie şi Norvegia, astfel că în 2050 aceasta va deveni a treia mare sursă de energie. Însă, atingerea acestor obiective va necesita construirea unor linii suplimentare de transport cu o lungime de până la 54.000 de kilometri, suficient pentru a înconjura planeta de 1,5 ori.
Aceste concluzii incluse într-un raport publicat marţi de ENTSO-E (Asociaţia Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa) scot la lumină o provocare pentru lanţurile de aprovizionare din regiune. Acestea sunt deja supuse la presiuni pe fondul inflaţiei accelerate, tensiunilor geopolitice şi creşterii competiţiei globale, ceea ce anul trecut a provocat o criză în sectorul energiei eoliene.
"Cererea depăşeşte capacităţile lanţului de aprovizionare", potrivit primului raport al ENTSO-E referitor la planurile de dezvoltare a reţelei offshore. "În consecinţă, operatorii de transport şi de sistem au sesizat că durata lucrărilor de construcţie s-a dublat", se mai arată în documentul menţionat.
Eolienele offshore devin costisitoare
Sectorul european al energiei eoliene offshore are nevoie de o creştere explozivă a comenzilor pentru a atinge obiectivul UE de neutralitate climatică până la mijlocul secolului. Chiar şi pentru a atinge obiectivele blocului comunitar pentru 2030 vor trebui instalate anual capacităţi anuale de 25,5 Gigawaţi, de aproape 10 ori mai mari decât media din deceniul precedent.
"În Europa, avem producătorii de echipamente de talie mondială de care avem nevoie. Dar există în mod clar un blocaj pe lanţul de aprovizionare", susţine preşedintele Consiliului de Administraţie de la ENTSO-E, Damian Cortinas.
Asociaţia Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa estimează că vor trebui investite aproximativ 400 de miliarde de euro pentru atingerea obiectivelor fixate pentru 2050.
Anul trecut, UE a luat măsuri pentru a readuce acasă 40% din necesarul său de producţie pentru tehnologii verzi cheie, precum energie eoliană, ca răspuns la programul american de subvenţii "Inflation Reduction Act" lansat de SUA, dar şi la subvenţiile de stat oferite de China.