Ungaria se bazează pe România și Bulgaria pentru a-și asigura securitatea energetică
După ce livrările de gaze naturale către Ungaria prin Ucraina vor deveni tot mai dificile, pe fondul eliminării unor furnizori ruși sancționați, Budapesta a decis să se bazeze exclusiv pe cei doi vecini ai săi pentru acoperirea deficitelor energetice.
Premierul ungar, Viktor Orban, susține că pe măsură ce oportunitățile energetice din Rusia via Ucraina se închid, țara sa se va baza pe România și Bulgaria pentru a suplini deficitul de energie.
„Cu ajutorul Bulgariei şi al României, în cooperare cu acestea, Ungaria are rutele şi resursele necesare pentru a se asigura că gospodăriile şi economia ungară nu suferă”, a declarat Orban.
Guvernul de la Budapesta va continua negocierile atât cu ruşii, cât şi cu ucrainenii, astfel încât interesele energetice ale Ungariei să nu fie compromise.
Pe piața energiei, ungurii s-au mișcat foarte bine. Recent, în România, compania ungară de stat MVM a cumpărat una dintre companiile E.ON. Totodată, Lukoil din Rusia a dorit să vândă una dintre rafinăriile sale în cadrul unei licitaţii deschise, iar compania ungară de petrol şi gaze MOL este unul dintre cei şapte ofertanţi, fiind singura companie din Uniunea Europeană, relatează Portofolio.