UE reduce tarifele vamale pentru mașinile produse în China, inclusiv Tesla. Care este impactul asupra prețurilor
Comisia Europeană (CE) a anunțat variantele definitive de tarife vamale pe care le propune pentru automobilele electrice produse în China, ceea ce ar putea impulsiona creșterea vânzărilor în întreaga regiune.
Procentele s-au diminuat pentru toate brandurile, însă cea mai mare reducere s-a aplicat pentru Tesla, care a beneficiat de "o analiză individuală" în cazul investigației CE, scrie Euronews.
Uniunea Europeană (UE) a redus tarifele vamale pentru vehiculele electrice Tesla fabricate în China la 9%, față de 20,8% cât era planificat anterior, în timp ce restul companiilor au beneficiat de reduceri mult mai mici.
Cu toate acestea, planul trebuie aprobat de majoritatea celor 27 de state membre ale UE înainte de 31 octombrie, iar dacă va trece, noile tarife vor rămâne în vigoare pentru următorii cinci ani.
Investigația CE a fost demarată pe 4 octombrie 2023, având ca scop stabilirea dacă și în ce măsură au impact asupra pieței auto din Europa subvențiile acordate de China producătorilor chinezi de automobile electrice. Pe 4 iulie 2024 a fost publicat rezultatul anchetei și primele taxe provizorii, instituite de la 5 iulie.
Tesla a solicitat o evaluare individuală, Comisia stabilind că producătorul american a beneficiat de subvenții din partea statului chinez, dar într-o pondere mai redusă comparativ cu producătorii locali, pondere care se reflectă în valoarea taxei vamale stabilite.
UE a revizuit și taxele impuse altor producători auto chinezi, stabilindu-se la 36,3% pentru SAIC Motor, 19,3% pentru Geely și 17% pentru BYD - toate acestea fiind ușor mai mici decât propunerile anterioare.
Alte companii care au cooperat în anchetă: 21,3% (creștere de la 20,8%) Toate celelalte companii care nu au cooperat: 36,3% (de la 37,6%).
China se opune ferm acestei decizii și și-a exprimat îngrijorarea, argumentând că nu există suficiente dovezi care să ateste că importurile chineze de mașini electrice au cauzat „prejudicii materiale substanțiale” producătorilor auto din UE.
Potrivit Dataforce, înmatriculările pentru vehicule electrice fabricate în China, precum BYD și MG, au scăzut cu 45% de la un trimestru la altul în luna iulie.
Exporturile de mașini electrice Tesla fabricate în China către UE au scăzut la cel mai mic nivel din al treilea trimestru al anului 2022. Într-un raport separat, Camera de Comerț a Chinei a declarat că exporturile chineze de vehicule electrice către UE au scăzut cu 30% de la an la an în iunie și cu 14,6% în prima jumătate a anului 2024, comparativ cu 2023. Se crede că acest declin este legat de tarifele suplimentare provizorii impuse de UE.
Cu toate acestea, cel mai vândut brand chinez, BYD, a rezistat reglementărilor, cu o creștere a cotei de piață în UE la 8,5% în iulie. BYD a devenit un rival global pentru Tesla și a depășit producătorul american, devenind cel mai mare vânzător de vehicule electrice la nivel mondial în ultimul trimestru al anului 2023.
Impactul tarifelor pentru prețurile mașinilor în Europa
După cum a subliniat ING, tarifele vor crește prețurile mașinilor electrice și vor încetini tranziția către neutralitate climatică, mai arată Euronews.
„Obiectivul UE de a elimina treptat vehiculele cu motoare cu combustie internă până în 2035 deja se confruntă cu provocări. Cota de piață a vehiculelor electrice pe baterii a scăzut de la 14,5% în 2023 la 12% în primele patru luni ale anului 2024. Taxele suplimentare impuse mașinilor verzi chineze ar putea întârzia disponibilitatea unei game mai largi accesibile în Europa.”
ING a mai menționat că vehiculele electrice în Europa rămân prea scumpe pentru consumatorii de rând.