Programul Fidelis salvează vieți. Peste 600 de pacienți primesc o nouă șansă de la donatori
În perioada 2-3 decembrie, sediul Ministerului Finanțelor s-a transformat într-un centru mobil al solidarității, găzduind o campanie de donare de sânge organizată împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină.
Sub sloganul „România are sânge de rocker”, în parteneriat cu Rock FM, peste 200 de persoane au răspuns apelului nostru. Datorită implicării lor, peste 600 de vieți vor fi salvate.
„Zilele acestea, la Ministerul Finanțelor, am fost doar martorii unor gesturi de solidaritate extraordinară. Faptul că peste 600 de vieți care vor fi salvate în urma campaniei noastre de donare de sânge demonstrează că puterea unei comunități unite poate aduce schimbări reale. O bună parte dintre donatori sunt angajați ai Ministerul Finanțelor și Ministerul Dezvoltării, le mulțumesc pe această cale.
Este o onoare să lucrăm alături de oameni care își pun sufletul și curajul în slujba binelui. Toți cei care s-au alăturat acestei inițiative și au donat sânge pot beneficia de dobânzile special acordate în cadrul programului Fidelis: spun dobânzile pentru că venim cu o noutate – o variantă de titluri de stat cu scadența la trei ani și o dobândă foarte avantajoasă”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Organizarea Centrului mobil de donare este parte a celei de a șasea ediții FIDELIS din 2024, în cadrul căreia donatorii investitori vor fi răsplătiți cu cele mai mari dobânzi din acest an.
Ediția de iarnă debutează de luni, 9 decembrie 2024 și se va desfășura până miercuri, 18 decembrie.
Avantaje pe care donatorii le au în cadrul programului Fidelis
Investitorii donatori ai programului FIDELIS au mai multe oportunități, pe lângă dobânzile de 7,45%, cu scadența la un an și 7,9%, cu scadența la trei ani, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei.
Este important de precizat că pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 iunie 2024.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
În afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care debutează pe 9 decembrie va conține și emisiunile uzuale, respectiv:
- titluri de stat în lei și titluri de stat în euro. Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro,
- pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Comisioane zero și câștiguri neimpozabile
În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.
Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.