Două proiecte de lege, adoptate tacit de Senat. Ce vizează noile acte normative
Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, două proiecte de lege care vizează acordarea de sprijin temporar familiilor cu gemeni/ tripleţi/ multipleţi și prelungirea termenului de valabilitate în cazul permisului de armă.
Pentru primul proiect de act normativ, iniţiat de un grup de parlamentari preponderent de la UDMR, termenul de dezbatere şi vot în Senat s-a împlinit pe 27 noiembrie, relatează Agerpres.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative pentru modificarea şi completarea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.
Indiferent de varianta pentru care se optează, persoană angajată sau concediu pentru ambii părinţi, trebuie dovedită absolvirea unui curs de puericultură.
Agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti încheie cu persoana care ajută la îngrijirea copiilor un contract individual de muncă cu normă întreagă, pe perioadă determinată, până la împlinirea de către copii a vârstei de şase luni, iar plata drepturilor salariale se realizează la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi este asigurată din bugetul de stat prin bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii.
Persoana angajată va prezenta un certificat de cazier judiciar şi un document medical din care să reiasă că nu suferă de boli psihice sau boli infectocontagioase.
Cererea pentru efectuarea simultană a concediului de creştere a copilului de către ambii părinţi se depune în termen de 10 zile de la obţinerea biletului de externare din spital la primăria unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia îşi au domiciliul sau reşedinţa şi se soluţionează cu celeritate.
Prelungirea automată a valabilității permisului de portarmă
Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de cinci ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi prezintă anual dovada efectuării unei şedinţe de tragere într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare, prevede un proiect iniţiat de deputatul liberal Adrian Cozma, adoptat tacit marţi de Senat.
Potrivit proiectului de act normativ, începând cu patru luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă este obligatorie notificarea titularului, de cel puţin două ori, la interval de minimum 30 de zile, la adresa din permisul de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă.
Iniţiatorul propune ca organele competente să nu dispună anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale, dacă titularul dreptului a predat armele la un armurier autorizat în vederea depozitării înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă.
„Propunem ca pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 25 titularul dreptului care a predat armele unui armurier autorizat în vederea depozitării înainte de împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă să fie sancţionat doar contravenţional, cu amendă prevăzută de lege, nu şi cu suspendarea exercitării dreptului de a prelungi permisul de armă. Pentru celelalte situaţii, sancţiunile rămân nemodificate", se precizează în expunerea de motive.
Ambele propuneri legislative vor fi supuse dezbaterii şi votului plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.