Pensionarii care suferă invalidități de gradul I vor beneficia de majorarea indemnizației pentru însoțitori de la 1 septembrie
Indemnizaţia de însoţitor primită de pensionarii încadraţi în gradul I de invaliditate va creşte de la 1 septembrie 2024 cu suma de 224 de lei, de la 1.626 de lei, la 1.850 de lei, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Potrivit Agerpres, această sumă este încasată cumulativ cu pensia de invaliditate.
„În prezent, indemnizaţia de însoţitor este calculată la 80% din punctul de pensie. Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii aduce o îmbunătăţire şi prevede un calcul al indemnizaţiei de 50% din valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată. Drept urmare, indemnizaţia de însoţitor creşte cu 224 de lei de la 1 septembrie 2024", precizează sursa citată.
Prin HG nr. 598/2024, Executivul a stabilit că începând cu 1 iulie 2024 salariul minim brut pe ţară garantat în plată este de 3.700 de lei.
La nivelul lunii august, în evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice sunt circa 45.000 de pensionari încadraţi în gradul I de invaliditate.