O mie de angajați din Marea Britanie testează săptămâna de lucru de patru zile. Care este scopul

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
locuri de munca
sursa: shutterstock.com/

O mie de muncitori din Regatul Unit vor participa la un program-pilot în cadrul căruia vor munci patru zile pe săptămână și vor fi plătiți pentru cinci. Săptămâna de lucru de patru zile a devenit populară în țările europene și permite angajaților să muncească timp de zece ore pe zi pentru a compensa ziua suplimentară liberă.

Societatea Britanică de Imunologie și barul Crate Brewery din Hackney, estul Londrei, sunt printre afacerile care s-au alăturat celui mai recent program, care va începe luni. Campania, care își propune să prezinte rezultatele guvernului Laburist în vară, implică 17 firme care vor implementa în cea mai mare parte săptămâna de patru zile, deși unele au optat să testeze o săptămână de lucru mai scurtă sau o perioadă de nouă zile, în care muncitorii primesc o zi liberă suplimentară la fiecare două săptămâni. Alte patru afaceri se vor alătura programului mai târziu, potrivit The Guardian.

Aproape 200 de afaceri britanice au trecut permanent la o săptămână de lucru patru zile, conform campaniei conduse de o organizație non-profit, lansată în 2022.

Inițiatorii își propun să convingă Guvernul să adopte acest model, iar Partidul Laburist are mai mulți politicieni care l-au susținut, inclusiv vicepremierul Angela Rayner, care anul trecut a spus: „Dacă poți livra într-o săptămână de lucru de patru zile, atunci de ce nu?”

Exemple în Europa

Din februarie 2022, Belgia a aprobat la nivel legislativ săptămână de muncă de patru zile. Salariații belgieni au opțiunea de a comprima orele lor cu normă întreagă în patru zile, fără nicio reducere a salariului, dar cu gruparea orelor de muncă obișnuite în mai puține zile. 

Germania a devenit cel mai recent teren de testare pentru săptămâna de muncă de patru zile, cu un proiect pilot care a început în luna februarie a acestui an. Acest proiect ambițios implică 45 de companii active în diverse industrii, toate explorând beneficiile și provocările potențiale ale acestui nou program de lucru.

Săptămâna de lucru de 4 zile în România

Printre obiectivele acestui model de lucru se numără îmbunătățirea echilibrului între viața profesională și cea personală, creșterea productivității și reducerea oboselii, dar și sustenabilitatea, întrucât multe companii adoptă acest model ca parte a inițiativelor lor de responsabilitate socială.

Săptămâna de patru zile reprezintă o viziune mai largă a flexibilității, cu avantaje multiple atât pentru salariați, cât și pentru angajatori, iar în România au existat mai multe încercări legislative de a introduce acest model, cu propuneri apărute în 2016, 2017 și, cel mai recent, în 2022. De asemenea, în prezent, există prevederi legale referitoare la condițiile de muncă flexibile, precum telemunca, reglementată în România de Legea 81/2018.