Greva angajaților din porturile americane „paralizează” comerțul. Care este impactul asupra consumatorilor din SUA

G.C. Data publicării: Data actualizării:
muncitori port
sursa: profimediaimages.ro/

Mii de muncitori din cele mai mari 14 porturi americane au intrat în grevă marți, după ce sindicatele nu au reușit să încheie un acord privind condițiile contractuale asigurate de angajatori. Este prima grevă portuară de pe Coasta de Est a Statelor Unite din 1977.

Muncitorii portuari, reprezentați de Asociația Internațională a Docherilor (ILA), au părăsit porturile majore din SUA după expirarea contractului de muncă, marți la miezul nopții. Negocierile pentru un nou contract, care acoperă aproximativ 25.000 de muncitori, se află într-un „impas” de luni întregi din cauza problemelor legate de salarii și automatizare, conform Alianței Maritime a Statelor Unite (USMX), care reprezintă angajatorii.

„Suntem pregătiți să luptăm atât timp cât este necesar, să rămânem în grevă cât timp va fi nevoie”, a declarat Harold Daggett, președintele ILA, solicitând ca USMX să „îndeplinească cerințele noastre pentru ca această grevă să se încheie”, potrivit Financial Times.

Cele aproximativ 30 de porturi afectate, care se întind de la Maine până în Texas, gestionează împreună un sfert din comerțul internațional al țării, în valoare de 3.000 de miliarde de dolari anual, conform unei analize realizate de The Conference Board.

Grupul de afaceri a avertizat luni că oprirea muncii va „paraliza comerțul din SUA”, suspendând importurile de alimente, produse farmaceutice, electronice de consum și îmbrăcăminte. Sindicatul a declarat că va continua să gestioneze mărfurile militare.

Greva muncitorilor aduce două probleme în prim plan: întreruperea lanțului de aprovizionare și creșterea prețurilor pentru consumatori.

Analiștii de la JPMorgan au estimat că greva ar putea costa economia SUA până la 5 miliarde de dolari pe zi, dar au spus că nu se așteaptă să dureze mai mult de o săptămână.

„O întrerupere de una sau două săptămâni va crea unele blocaje, dar consecințele mai ample vor fi minime, cu excepția unor zone foarte dependente de porturi, cum ar fi Savannah, Georgia. Totuși, orice grevă mai lungă va duce la lipsuri și presiuni asupra prețurilor. Va fi deosebit de problematic pentru produse de tipul alimente și automobile, care depind de porturile care vor fi închise”, a declarat economistul Adam Kamins de la Moody’s Analytics.

Liderii companiilor au cerut în repetate rânduri președintelui Joe Biden să intervină în această dispută, afirmând că o închidere a porturilor ar zdruncina economia cu doar cinci săptămâni înainte de alegerile prezidențiale.

„Americanii au simțit durerea întârzierilor și a lipsei de bunuri în timpul blocajelor lanțurilor de aprovizionare din 2021, cauzate de pandemie”, a declarat Suzanne Clark, directorul executiv al Camerei de Comerț a SUA, cu câteva ore înainte de începerea grevei. „Ar fi de neconceput să permitem ca o dispută contractuală să provoace un asemenea șoc economiei noastre.”

Totuși, Biden a reiterat duminică faptul că nu va forța muncitorii portuari să revină la lucru.

„Este vorba despre negocierea colectivă. Nu cred în Taft-Hartley”, le-a spus el jurnaliștilor, referindu-se la legea federală din 1947 care i-ar permite să oprească greva dacă aceasta este considerată o amenințare la adresa securității naționale.

Sindicatul a declarat că a ales să protesteze deoarece membrii săi sunt „copleșiți de inflație” și USMX a oferit un „pachet salarial inacceptabil”.

„Nu le pasă de noi”, a spus Daggett. „Le-ar plăcea să vadă automatizarea implementată pe întreaga Coastă de Est și Golful Mexic. Credeți-mă când vă spun că, dacă ar fi după ei, nu am avea locuri de muncă. Avem o treabă de făcut acum și aceasta este greva.”

Într-o declarație de luni, USMX a transmis că a mărit oferta salarială și a solicitat o prelungire a contractului actual. „Sperăm că acest lucru ne-ar permite să reluăm pe deplin negocierile colective asupra celorlalte probleme nesoluționate – în efortul de a ajunge la un acord”, a spus grupul.