Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că 1.400 de metri de conductă nouă de termoficare, preizolată, dotată cu senzori de detecţie a avariilor vor fi puşi în funcţiune în zona Dorobanţi...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Bruxelles, după întâlnirea cu președinta Comisiei Europene, că executivul european a înțeles contextul în care se află România și a arătat o...
Prima doamnă a României, Carmen Iohannis, aflată în vizită în Delta Dunării, a desenat, vineri, pe o masă din lemn din Satul pescăresc de la marginea oraşului Tulcea, o inimă, alături de eleve ale...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după vizita din Delta Dunării, că este destul de clar că nu va fi atinsă ţinta de deficit de 4,4% din PIB şi va fi depăşită. Şeful statului a arătat că...
Premierul Marcel Ciolacu a fost primit, vineri, la Bruxelles, de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, el afirmând că se bucură să constate că aceasta recunoaşte eforturile financiare...
Președintele Klaus Iohannis a declarat, într-o conferință de presă, vineri, după o vizită în Delta Dunării, că a vizitat zona lacustră Somova-Parcheș, împreună cu prima doamnă, Carmen Iohannis. 1...
Președintele sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a vorbit, marți seară, la Jurnalul de Seară de la Digi24, despre intervenția Poliției în cazul lui Vlad Pascu, care a ucis cu mașina, sub influența...
Joe Biden, care duce o campanie prezidenţială puternic axată pe puterea de cumpărare, a promis marţi că va reduce preţul a zece medicamente prescrise pentru boli grave, atrăgând proteste din partea...
Florida a emis marţi ordine de evacuare pentru mai mulţi locuitori de pe coasta sa vestică înainte de sosirea uraganului Idalia, care ar putea să crească în intensitate şi să devină „extrem de...
Primele deversări ale apelor provenite de la centrala nucleară Fukushima sunt conforme cu previziunile şi fără impact radiologic asupra populaţiei, a declarat marţi directorul general al Agenţiei...
În a treia zi de la tragedia de la Crevedia, președintele Iohannis a mers să viziteze răniții de la Floreasca. La final, după discurs și întrebările jurnaliștilor, a avut loc un incident - o femeie a...
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod roșu de vijelii puternice cu rafale de peste 90 de km/h și grindină, cu averse torențiale de peste 25 l/mp în județul Satu Mare.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că sintagma „statul eșuat” este folosită de politicieni „în vâltoarea abordărilor electorale”, adăugând că „nu putem să aruncăm totul în aceeași oală”...
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, în fața Spitalului de Urgență Floreasca, unde a vizitat oameni răniți în urma exploziei de la Crevedia, că în acest caz DSU și ISU au acționat corect în...
Chiar și după tragedia din localitatea Crevedia, la doar câțiva kilometri de locul exploziei oamenii își încarcă în continuare buteliile în stațiile GPL pentru autoturisme. Sunt controale în această...
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că va propune o serie de modificări legislative, printre care şi confiscarea mijloacelor de transport în care sunt depistate droguri...
Șeful DSU, Raed Arafat, a spus, luni seară, la Digi24, că a resimțit căldura celei mai mari explozii care a avut loc în timpul intervenției salvatorilor la incendiul de la stația GPL din Crevedia ca...
Figura primarului PSD Ion Dordulea apare, alături de cea a fiului său, Ionuț Doldurea – patronul stației ilegale de GPL unde au avut loc explozii puternice sâmbătă în Crevedia - într-un tablou cu...
Peste 52 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională vor fi alocate pentru a sprijini achiziționarea a 37 de trenuri electrice pentru 13 rute interregionale din România, în urma...
Pe rolul DNA au fost înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu, în legătură cu autorizarea staţiei GPL din localitatea Crevedia, anunţă Direcţia Naţională Anticorupţie...
Comisia Europeană a transmis luni un mesaj de solidaritate pentru victimele exploziilor din Crevedia, ca urmare a exploziilor care au avut loc sâmbătă la stația GPL. Austria, Belgia, Bulgaria...
ISCIR, CNCIR, ISU, ITM, Agenția pentru Mediu, Poliția, ARR, ISCTR, ANAF și autoritățile vamale verifică începând de astăzi instalațiile de depozitare și comercializare a carburanților, inclusiv GPL...
Oameni care locuiau sau aveau afaceri lângă stația GPL din Crevedia care a explodat au declarat că dacă nu plecau la timp din zonă, nu ar fi scăpat cu viața. Aceștia și-au pierdut casa și banii iar...
Premierul Marcel Ciolacu a evitat, duminică, să se pronunţe în privinţa primarului PSD din Caracal, al cărui fiu deţine staţia GPL din Crevedia unde sâmbătă seară s-au produs exploziile devastatoare...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Crevedia, unde a mers să viziteze stația GPL care a explodat sâmbătă seară, că începând de luni vor avea loc controale la stațiile de carburanți GPL...
Un clip de 40 de secunde dintr-un interviu mai vechi în care liderul mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin declara că ar prefera să fie ucis decât să îşi mintă ţara şi menţiona un avion care se...
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat duminică, în contextul tragediei de la Crevedia, că trei spitale de mari arşi sunt acum în construcţie, în România, dintre care unul în Capitală.
Mai multe anchete sunt în desfășurare în cazul tragediei din Crevedia. Au loc primele audieri la poliție. În paralel, fiul primarului din Caracal, care deține depozitul GPL ce funcționa fără avize, a...
Apărarea antieriană a Ucrainei a respins duminică dimineața un atac aerian rusesc asupra capitalei Kiev. În noaptea de sâmbătă spre duminic, o dronă s-a prăbușit pe un imobil rezidențial din orașul...
Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică felicitări, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, și spune că România este alături de această țară, inclusiv pentru a sprijini aderarea la...
Imagini din dronă au surprins duminică dimineață cum arată zona afectată de exploziile care au avut loc sâmbătă seară în stația GPL aflată în Crevedia, județul Dâmbovița.
Peninsula Crimeea a fost atacată de forțele Ucrainei cu mai multe drone, mai multe poziții militare ruse fiind vizate, inclusiv un depozit de muniții. Zeci de militari ruși au fost uciși și răniți...
Canada şi-a anunţat vineri sprijinul pentru Washington în disputa dintre Statele Unite şi Mexic pe tema porumbului modificat genetic, informează AFP, preluată de Agerpres.
Președintele Federației Spaniole de Fotbal, Luis Rubiales, a fost suspendat de Fifa pe o perioadă inițială de 90 de zile, potrivit BBC, după ce a apucat-o de cap pe atacanta naționalei spaniole Jenni...
Cât de false sau de reale sunt așteptările unora dintre românii care merg la muncă în Germania? Postul Deutche Welle a preluat o anchetă sociologică apărută în presa germană și susține că și acum...
Fostul ministru al Mediului de afaceri, comerț și antreprenoriat în perioada 2017-2018, Ilan Harry Laufer, a fost implicat într-un accident în Câmpina, unde un șofer care nu a acordat prioritate de...
Conform ultimelor date ştiinţifice, au fost identificate 26 de specii invazive în Marea Neagră. Nouă dintre ele sunt crustacee şi restul fac parte din zoobentos, a declarat Prof. Valentina Todorova...
Dezvoltarea rapidă a inteligenţei artificiale (AI) riscă să reproducă greşelile făcute de industria tehnologică la începutul erei reţelelor de socializare, a avertizat vineri preşedintele Microsoft...
Zeci de angajați ai ministerului Finanțelor au protestat joi în fața biroului lui Marcel Boloș, supărați că riscă să rămână fără spor de suprasolicitare, iar unii dintre ei fără tichetele de vacanță...
Peste jumătate dintre copiii care au părinții plecați în străinătate la muncă nu îi vor revedea în această vară. Principala cauză este lipsa banilor. Aceștia nu își permit să piardă banii pe care...
Uniunea Europeană va investi 100 de miliarde de euro în politica sa de producţie de semiconductori pentru a deveni independentă în acest domeniu, a precizat joi comisarul european pentru Piaţa...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi seară, la România TV, că este „fraierul de serviciu” care își asumă reforma sistemului bugetar, spunând că „avem cei mai mulți ordonatori de credite din lume...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi seară, la România TV, referitor la protestul funcționarilor publici față de tăierile de posturi din administrația publică, că acum este „ultimul tren al...
Comisia Europeană a cheltuit 2,75 milioane de euro pentru fotografii şi imagini video cu comisarii săi în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2019 şi aprilie 2023, relatează joi dpa, preluată de...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a anunţat că premierul Marcel Ciolacu le-a solicitat, joi, miniştrilor de linie să pregătească programul pentru iarnă în domeniul energetic, atât...
Partidele de dreapta și cele eurosceptice vor avea o ascensiune în următoarele alegeri europene, în detrimentul partidelor de centru, arată o analiză a sondajelor realizată de divizia de cercetare și...
Preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, Vasile Marica, a anunţat că 15.000 de persoane protestează joi, la nivel naţional, nemulţumite de măsurile cuprinse în proiectul de...
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a discutat, joi, la sediul instituţiei, cu angajaţii care protestează spontan în interiorul clădirii nemulţumiţi de măsurile fiscale avute în vedere de Guvern, şi...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a declarat, întrebat cum priveşte protestul de joi al angajaţilor Ministerului Finanţelor, că va încerca să îl privească la televizor, pentru că nu...