Teorii ale conspirației după moartea lui Prigojin. „Bucătarul lui Putin” făcea într-un interviu referire la „dezintegrarea” unui avion

Data actualizării: Data publicării:
evgheni prigojin
Fostul lider al grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin. Foto: Profimedia Images

Un clip de 40 de secunde dintr-un interviu mai vechi în care liderul mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin declara că ar prefera să fie ucis decât să îşi mintă ţara şi menţiona un avion care se dezintegrează pe cer, a dezlănţuit duminică un val de teorii pe internet despre presupusa sa moarte, informează Reuters.

Autoritatea aviatică a Rusiei a declarat că şeful grupului Wagner se afla în avionul privat care s-a prăbuşit la nord-vest de Moscova miercuri, la exact două luni după ce a Evgheni Prigojin a condus o revoltă eşuată împotriva conducerii militare ruse. Kremlinul a spus că insinuările occidentale conform cărora Prigojin a fost ucis din ordinul sale sunt o "minciună absolută", conform Agerpres.

În clipul preluat dintr-un interviu cu bloggerul militar Semion Pegov, publicat iniţial pe 29 aprilie, Prigojin afirma că Rusia este în pragul dezastrului deoarece conducerea militară îi îndepărtează treptat pe cei care spun adevărul şi refuză să linguşească conducerea superioară.

"Astăzi am ajuns la punctul de fierbere", a spus el în clipul publicat pe Gray Zone, canalul Telegram al grupului Wagner. "De ce vorbesc atât de sincer? Pentru că nu am dreptul să mint în faţa celor care vor trăi în această ţară. Acum ei sunt minţiţi. Mai bine mă omori". Şi a adăugat: "Dar nu voi minţi, trebuie să spun sincer că Rusia este în pragul dezastrului. Şi dacă aceste rotiţe nu sunt reglate astăzi, atunci avionul se va dezintegra în aer".

Sute de comentarii au fost postate pe Gray Zone în câteva ore.

"Aşadar ştia", a scris în primul răspuns un utilizator Telegram al cărui nume se traduce prin "avanpost".

Unele postări au speculat în legătură cu faptul că Prigojin trăieşte. Alţii şi-au imaginat ce grozav ar fi dacă, de fapt, Evgheni Prigojin şi Serghei Surovikin, fostul comandant al operaţiunilor de război revocat din funcţia de şef al forţelor aeriene în ziua accidentului aerian, "stau în Jamaica, beau pina colada şi trag un fum dintr-un joint uriaş".

Alte postări au arătat cu degetul spre Kremlin, într-un comentariu afirmându-se că prăbuşirea avionului a fost opera preşedintelui Vladimir Putin şi că "trebuie să fii o amibă ca să nu înţelegi asta".

Unele comentarii au dat vina pe Franţa, iar altele pe Ucraina. Într-o postare se spunea că Ucraina l-a ucis pe Prigojin din ordinul serviciilor speciale ale SUA "şi al anglo-saxonilor" şi adăuga că "este supărător pentru noi să pierdem un astfel de erou", afirmaţie la care cineva a răspuns cu trei emoji-uri râs cu lacrimi.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...