Un fost ministru a fost implicat într-un accident și dus la spital

Data actualizării: Data publicării:
politia-masina-3-2-2

Fostul ministru al Mediului de afaceri, comerț și antreprenoriat în perioada 2017-2018, Ilan Harry Laufer, a fost implicat într-un accident în Câmpina, unde un șofer care nu a acordat prioritate de trecere a intrat în mașina condusă de fostul oficial, potrivit unor surse din cadrul forțelor de ordine. În autoturism se mai aflau soția și cei doi copii minori. Aceștia au fost duși la spital pentru investigații medicale.

Accidentul s-a produs pe Bulevardul Carol I din Câmpina, unde șoferul unui autoturism a efectuat un viraj la stânga pentru a intra în curtea imobilului unde domiciliază și nu a acordat prioritate de trecere, intrând în coliziune cu autoturismul condus de Laufer Harry Ilan, potrivit surselor citate.

În urma impactului a rezultat rănirea lui Laufer Harry Ilan, precum și a soției și celor 2 copii minori, fiind transportați la spital, pentru toate investigațiile medicale necesare.

În acest caz se fac cercetări.

Ilan Laufer a deținut funcția de ministru al Mediului de afaceri, comerț și antreprenoriat, între anii 2017-2018, în guvernul Mihai Tudose. Laufer a fost și consilier al Vioricăi Dăncilă, în perioada în care aceasta a deținut funcția de premier.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri