Prim-ministrul bulgar interimar, Kiril Petkov, a respins, vineri, ultimatumul dat de Kremlin prin care i s-a cerut imperativ să revoce „până la prânz” decizia de a expulza 70 de diplomați ruși...
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, susține că este „imposibil” să se întâlnească cu prim-ministrul Greciei, Kiriakos Mitsotakis, dacă acesta „nu își bagă mințile în cap”, relatează presa...
Armata bulgară a anunțat, joi noapte, că a finalizat o operațiune de detonare controlată a unei mine navale din perioada sovietică care ajunsese, în derivă, în apropierea coastelor bulgare de la...
Joe Biden a încurcat Suedia cu Elveția în cadrul discursului său la summit-ul NATO de la Madrid, joi, însă s-a corectat rapid și a făcut o glumă, spre amuzamentul jurnaliștilor prezenți.
Ketanji Brown Jackson, prima femeie de culoare nominalizată la Curtea Supremă a Statelor Unite, a depus, joi, jurământul de învestire în funcție și s-a alăturat instanței supreme americane, relatează...
Președintele Indoneziei, Joko Widodo, care s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski și Vladimir Putin la diferență de o zi, spune că i-a transmis dictatorului rus un mesaj de la președintele ucrainean...
Coreea de Nord, aflată în mijlocul unei crize Covid extrem de grave, a refuzat ajutorul umanitar oferit de Statele Unite și l-a calificat drept „nesăbuit” și încărcat de „scopuri politice”, relatează...
Olaf Scholz spune că acuzația lui Vladimir Putin, conform căreia NATO are „ambiții imperialiste”, este ridicolă. Cancelarul german a făcut afirmația în cadrul conferinței de presă de la finalul...
Finlanda şi Suedia vor semna, marţi, protocolul de aderare la NATO, pentru a deveni oficial state membre, a anunţat, vineri, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg. Pentru a putea deveni...
Acordul prin care Turcia a hotărât să nu mai blocheze aderarea la NATO a Suediei și Finlandei a fost obținut după 11 ore de negocieri și săptămâni întregi de „wrestling politic” în capitalele...
Volodimir Zelenski a anunțat, miercuri seară, că Ucraina rupe relațiile diplomatice cu Siria după ce regimul de la Damasc a recunoscut independența republicilor separatiste pro-ruse din estul...
Rusia a acuzat Norvegia, miercuri, că blochează tranzitul de bunuri spre rușii care locuiesc în arhipelagul norvegian Svalbard și a amenințat cu represalii, relatează Euronews.
Prințul Charles nu va mai accepta donații mari în numerar pentru organizațiile sale caritabile, a anunțat, miercuri, o sursă din Casa Regală britanică. Anunțul vine după ce moștenitorul coroanei...
La o zi după ce Turcia a renunțat să mai blocheze aderarea Suediei și Finlandei la NATO, guvernul Statelor Unite a anunțat că susține vânzarea de avioane de luptă F-16 pentru Forțele Aeriene Turce...
Socialiştii bulgari, aliaţi în cadrul coaliţiei care a format fostul guvern al Bulgariei, au anunţat, miercuri, că nu vor susţine un nou cabinet condus de Petkov, nemulţumiţi de decizia acestuia de a...
Prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson, a confirmat că este interesat de proiectul propus de Emmanuel Macron al unei „comunități politice europene”, la care să se alăture țări apropiate de...
Ghislaine Maxwell a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, marți, pentru trafic de minore și abuzuri sexuale comise împreună cu Jeffrey Epstein, în ceea ce judecătorul de caz a numit „o schemă...
Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, ar fi devenit extrem de furios și agitat după ce a auzit că Secret Service nu îi permite să participe la Asaltul de la Capitoliu, alături de...
Prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov, a anunțat, marți, că va expulza 70 de diplomați ruși suspectați că reprezintă o „amenințare pentru securitatea națională”. Este vorba de cel mai mare număr de...
Olaf Scholz spune că Germania va avea cea mai mare armată convențională din Europa din cadrul NATO. Cancelarul german a spus că va pune bazele construirii armatei germane după decenii întregi de...
Parlamentul Lituaniei a interzis, marți, importurile de gaze din Rusia. Rezoluția prin care Lituania renunță complet la gazul rusesc a fost adoptată în legislativul de la Vilnius cu unanimitate - se...
Prim-ministra Scoției, Nicola Sturgeon, a anunțat, marți, că intenționează să organizeze un nou referendum pentru independența țării de Regatul Unit în octombrie 2023, scrie Euronews.
Ministrul de externe al Ucrainei a reacționat, luni seară, la atacul rușilor împotriva centrului comercial din Kremenciuk, acolo unde o rachetă rusească a ucis cel puțin 10 oameni. Dmitro Kuleba...
O rachetă rusească a lovit, luni după-amiază, un centru comercial din orașul Kremenciuk în regiunea Poltava a Ucrainei. Imagini de la fața locului arată clădirea în flăcări și oamenii fugind...
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, luni, cu delegaţia Secretariatului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), condusă de secretarul general adjunct al acesteia...
Noul partid REPER, înfiinţat de Dacian Cioloş, a fost lansat, luni, de copreşedinţii Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru, în prezent eurodeputaţi, împreună cu zece parlamentari foști USR care s-au...
Sprijinul oferit Ucrainei de România, de autorități dar și de cetățenii români, merită o recunoaștere mai mare, scrie, miercuri, Kyiv Post, care face un rezumat al principalelor forme de sprijin...
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o rafinărie de petrol din Rusia, aproape de granița cu Ucraina, în sudul regiunii Rostov, au anunțat serviciile de urgență locale, citate de Reuters. Conform unor...
Amenințările Rusiei la adresa Lituaniei și cetățenilor ei au provocat nervozitate printre unii rezidenți ai zonelor din apropierea exclavei rusești Kaliningrad, care spun că își pun speranțele în...
Nikolai Patrușev, unul dintre principalii aliați ai lui Putin, trimis la Kaliningrad după ce Lituania a anunțat că oprește tranzitul de mărfuri sancționate spre exclava rusească, a amenințat această...
Nikolai Patrușev, consilierul de securitate al lui Putin și unul dintre principalii colaboratori ai dictatorului rus, a ajuns la Kaliningrad, marți, pentru a prezida o întâlnire pe teme de...
Partidul Republican din Texas a adoptat la convenția sa locală de stat o rezoluție prin care respinge rezultatul oficial al alegerilor prezidențiale din 2020 și îl numește pe Joe Biden un „președinte...
Guvernul reformist bulgar al prim-ministrului Kiril Petkov are șanse mici de supraviețuire, în condițiile în care va înfrunta o moțiune de cenzură, miercuri, după ce și-a pierdut fragila majoritate...
Autoritățile belgiene au returnat un dinte care a aparținut eroului independenței congoleze, Patrice Lumumba, asasinat în urmă cu 61 de ani, relatează The Guardian. Restituirea relicvei vine în...
Extrema-dreaptă franceză a obținut un succes istoric în alegerile parlamentare franceze de duminică, în care a reușit să-și crească numărul de locuri în parlament de aproape 11 ori față de alegerile...
Dmitri Medvedev, fost președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, spune că Moscova nu ar trebui să mai negocieze cu Washingtonul în ce privește dezarmarea...
Rusia a devenit cel mai mare furnizor de petrol al Chinei, în condițiile în care regimul Putin rămâne cu tot mai puțini clienți după sancțiunile impuse de Occident, relatează BBC. Rusia a început să...
Coreea de Nord a oprit brusc toate importurile de consumabile și alte provizii medicale anti-Covid din China în luna mai, după ce a primit un număr mare de astfel de bunuri între ianuarie și aprilie...
Sara Duterte-Carpio, fiica cea mare a președintelui filipinez, Rodrigo Duterte, a depus, duminică, jurământul pentru funcția de vicepreședinte, relatează BBC. Până să fie aleasă vicepreședintă...
Ursula von der Leyen este încrezătoare că Ucrainei i se va acorda statutul de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Șefa Comisiei Europene a spus că este „o decizie istorică pe are...
Un bărbat a sunat duminică la poliție și a anunțat că a amplasat mai multe dispozitive explozive, atât în incinta unui centru comercial din Sectorul 2, cât și într-o zonă publică din Sectorul 1 din...
Secretara americană a Trezoreriei, Janet Yellen, a atenţionat, duminică, asupra faptului că o recesiune în SUA nu este „inevitabilă”, la câteva zile după o nouă creştere a ratei directoare a dobânzii...
Planurile guvernului britanic de a elimina unilateral părți ale acordului comercial post-Brexit hotărât de comun acord cu Uniunea Europeană ar fi „vandalism economic”, a declarat prim-ministrul...
Parlamentul Ucrainei a adoptat, duminică, o lege prin care se interzice difuzarea la radio și televizor muzica artiștilor ruși, dar și interpretarea acesteia. Pe lângă muzică, Ucraina interzice și...
În zona Balotești, Ilfov, în zona de nord a Capitalei, a izbucnit un incendiu violent la un depozit. În imagini se pot vedea degajări puternice de fum. La fața locului au ajuns deja pompierii.
O explozie a avut loc, duminică, într-o casă din localitatea Apahida, şi, conform primelor informaţii, două persoane au fost transportate la spital. Explozia a afectat structura de rezistenţă a casei.
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a promulgat, duminică, legea securității informaționale, prin care va fi interzisă difuzarea emisiunilor de știri și analize politice din Rusia, principala...
Un bărbat a fost urmărit cu focuri de armă pe DN1 după ce refuzat să oprească la semnalul polițiștilor. Surse din anchetă spun că bărbatul și-a agresat unchiul, care avea un ordin de protecție...
De cât de mulți bani ar avea nevoie o persoană pentru a duce o „viață absolut ideală”? Cercetătorii resping ideea că toți oamenii își doresc să fie extrem de bogați, însă datele arată că excepția...