Guvernul Bulgariei este în pragul colapsului

Data publicării:
Kiril Petkov de la tribuna parlamentului bulgar
Kiril Petkov, prim-ministrul Bulgariei. Foto: Profimedia Images

Guvernul reformist bulgar al prim-ministrului Kiril Petkov are șanse mici de supraviețuire, în condițiile în care va înfrunta o moțiune de cenzură, miercuri, după ce și-a pierdut fragila majoritate din parlament, scrie Politico.

Guvernul lui Petkov, cunoscut pentru abordarea sa reformistă, pentru angajamentul de a lupta împotriva corupției și pentru poziția fermă anti-Rusia, este în funcție de doar șase luni, însă în ultimele săptămâni a pierdut o parte esențială a sprijinului său din parlamentul de la Sofia.

După un an foarte complicat, în care trei rânduri de alegeri au eșuat în a produce o majoritate solidă, patru partide au format acest guvern de coaliție în luna decembrie.

Absolvent al universităţii americane Harvard, Kiril Petkov, fost ministru al economiei, a fondat partidul de centru „Continuăm Schimbarea”, cu o platformă anticorupție, cu două luni înaintea alegerilor și a câştigat surprinzător scrutinul din 14 noiembrie, cu 25,7 la sută din voturi.

Prăbușirea guvernului său riscă să arunce din nou țara într-o criză politică profundă și să-i deraieze planurile de a adera la zona euro în 2024. Există inclusiv posibilitatea unui nou set de alegeri, al patrulea de la ultimele alegeri la termen.

Într-o țară care a avut legături strânse cu Rusia de-a lungul istoriei sale, Petkov a fost deschis în încercarea sa de a urmări o poziție foarte pro-NATO. Cu puțin timp în urmă, premierul bulgar și-a remaniat ministrul apărării care făcuse afirmații pro-Kremlin la începutul invaziei rusești în Ucraina.

Moțiune de cenzură împotriva guvernului Petkov

Moțiunea de cenzură ce urmează să fie votată miercuri a fost declanșată după ce populistul Slavi Trifonov și-a retras abrupt partidulExistă un Astfel de Popor” din coaliția guvernamentală.

Trifonov susține că are nemulțumiri în legătură cu bugetul și l-a acuzat pe Petkov că are o poziție prea soft în ce privește discuțiile de aderare la UE ale Macedoniei de Nord, cu care Bulgaria are o dispută în ce privește minoritățile.

Principala dezbatere în acest moment se referă, însă, la motivul pentru care Trifonov s-a retras din coaliție, acesta fiind acuzat că o face pentru a proteja „oligarhia mafiotădin Bulgaria, căreia premierul Petkov i-a declarat război.

Această interpretare este susținută inclusiv de mai mulți parlamentari ai partidului lui Trifonov, care au rămas de partea guvernului și îl acuză pe fostul lor șef că „se află de partea mafiei”.

Totuși, chiar și cu defectorii din partidul lui Trifonov, guvernul lui Petkov are un deficit de șase voturi în parlament - „Vom face totul să găsim aceste voturi”, spune Petkov, care încearcă să pară încrezător în șansele sale.

Moțiunea de cenzură a fost inițiată de partidul de opoziție GERB, al fostului premier Boiko Borisov, investigat pentru acuzații de corupție.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri