Rusia a finanțat cu 69 milioane euro o campanie de propagandă în Bulgaria și România, arată experți bulgari

Data actualizării: Data publicării:
Computer boards with Russia flag, symbolic photo Cyberattacken, Computerplatinen mit Russland-Fahne, Symbolfoto Cyberattacken
Foto: Profimedia Images

Rusia a cheltuit 69 de milioane de euro pentru a finanţa o campanie de propagandă şi amestec la scară mare vizând Bulgaria şi România, dezvăluie un grup de experţi bulgari în securitate cibernetică, BG Elves, relatează site-ul bulgar novinite.com, preluat de News.ro.

Fondurile au fost transferate prin tranzacţii mici, dificil de detectat, de până la 5.000 de euro fiecare, potrivit grupului.

Scopul era răspândirea influenţei ruse şi promovarea unor discursuri ale extremei drepte atât în Bulgaria, cât şi România, potrivit aceleiaţi surse.

BG Elves susţine că a obţinut documente care leagă aceste sume de bani de companii şi persoane care operează atât în Bulgaria, cât şi în România, cu scopul clar de a manipula opinia publică.

Grupul anunţă că a împărtăşit aceste informaţii, în ultimele 48 de ore, cu jurnalişti şi servicii de investigaţie din România, Regatul Unit şi Ucraina.

Schimbul de informații a fost consistent şi a depăşit aşteptările, potrivit acestuia.

Ei subliniază asupra complexităţii „complotului” - care opera de ani de zile şi a cărui origine datează din 2010.

În cadrul investigaţiei, BG Elves a descoperit urme ale unor domenii ruseşti în spatele „sistemelor” folosite în manipularea societăţii, dintre care multe au fost redenumite şi redirecţionate - în timp - cu scopul de a părea legitime.

În ciuda acestor operaţiuni, domeniile ruseşti sunt în continuare prezente în anumite locuri.

BG Elves prezintă în mod detaliat cum erau structurate aceste sisteme, cu ajutorul unor servere închiriate în Olanda şi Germania care să le sprijine.

Grupul desemnează o companie - Adnow - care a jucat un rol semnificativ în distribuirea propagandei şi publicităţii cu un conţinut controversat.

Reclamele respective - care promovau adesea pretenţii senzaţionale şi înşelătoare în domeniul sănătăţii - vizau să influenţeze publicul prin folosirea unor algoritmi complecşi şi instrumente de urmărire.

BG Elves a descoperit că sistemele folosite de Adnow colectează şi profilează utilizatori în funcţie de conţinutul pe care-l consumă, creând profiluri foarte detaliate, cu informaţii precum sexul, locul şi chiar „ratinguri de brutalitate” (show_brutal_rate), cu scopul de a adapta mai eficient publicitatea în funcţie de ţinte.

Scopul ultim al acestei operaţiuni, susţine BG Elves, este manipularea utilizatorilor pentru ca aceştia să furnizeze informaţii personale prin intermediul unor sisteme de oferte şi recompense false.

Odată obţinute, datele sunt trimise în Rusia, unde sunt folosite în vederea unor atacuri şi mai ţintite.

BG Elves dezvăluie că o companie care dezvoltă jocuri pe telefon a folosit aceste informaţii personale pentru a instala software de tip malware pe dispozitivele utilizatorilor, obţinând astfel un control de la distanţă complet.

Acest malware - cunoscut sub numele de Remote Access Trojan (RAT) - le permite atacatorilor să monitorizeze comunicaţiile personale ale utilizatorilor şi să le exploateze contactele, putând permite autorilor să manipuleze şi să răspândească dezinformarea.

BG Elves subliniază că amploarea acestei operaţiuni este „vastă”.

Grupul estimează că Adnow, care generează milioane de amprente lunar, a infectat mii de utilizatori, permiţându-le atacatorilor să ajungă la o parte „substanţială” a populaţiei Bulgariei.

Grupul subliniază că activităţile acestor entităţi susţinute de către Rusia s-au extins „semnificativ” şi includ în prezent o serie largă de servicii, precum „ferme de boţi” şi „reţele VPN” al căror scop este să susţină şi distribuie propaganda.

Această anchetă dezvăluie o „breşă îngrijorătoare” în securitatea naţională, în opinia experţilor în securitate ciberntică de la BG Elves, care subliniază că este important să se răspundă acestor ameninţări.

Ei continuă să investigheze amploarea acestei operaţiuni şi anunţă că urmează să furnizeze noi informaţii în viitor.

BG Elves - un grup care se concentrează asupra luptei împotriva dezinformării şi ameninţărilor hibride - a atras în trecut atenţia prin rapoarte de verificări factuale menite să dezvăluie abuzuri în sfera publică şi în viaţa politică, precizează Novinite.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în Schengen vine cu consecințe nebănuite. Deschiderea granițelor va duce la o nouă criză a...
Digi FM
Semnalul de alarmă tras de autorități după ce mai mulți români s-au filmat în timp ce își taiau buletinele și...
Pro FM
Are 54 de ani, dar mulți i-ar da 35. Loredana Groza, fabuloasă într-o ținută super mulată. „Tot tânără ai...
Film Now
Salma Hayek, pozată fără haine în saună, acoperită doar de două prosoape minuscule. "Cum să dai internetul...
Adevarul
Prezidențiabilii de pe Facebook. Pe cine nominalizează internauții pentru candidatura la Cotroceni
Newsweek
Care pensionari rămân fără pensie în 2 săptămâni dacă nu au acest document? E ultimul termen
Digi FM
Câți bani ar putea câștiga România în fiecare an, datorită aderării la Schengen. Adrian Negrescu: „E nevoie...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Charlize Theron, superbă, statuară și senină și la o ieșire cu fiicele ei. Cum arată când renunță la rochiile...
UTV
Raluka, despre cum l-a cunoscut pe iubitul ei cu 22 de ani mai in varsta. „Am stat la povesti vreo 6 ore"