Beatrice Mahler: Boala X nu este un joc şi nici o glumă. 71 de decese din mai puţin de 500 de cazuri. Rafila are alte priorităţi

Data actualizării: Data publicării:
beatrice mahler vorbeste la o conferinta
Dr. Beatrice Mahler. Foto: Inquam Photos / George Călin

Fostul manager al Institutului Marius Nasta din Bucureşti, Beatrice Mahler, atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de Boala X, pe care lumea medicală internaţională o priveşte „cu mare atenţie”. Potrivit medicului, s-au înregistrat în lume deja 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri. Mahler spune că populaţia trebuie protejată, dar în cel mai mare spital de boli respiratorii din România, acestă informare nu s-a primit şi îl acuză pe ministrul Alexandru Rafila că are alte priorităţi, nu sănătatea publică.

„Nu este un joc şi nici o glumă, este o boală pe care lumea medicală internaţională o priveşte cu mare atenţie. Până acum ştim că se transmite prin aer. Simptomele seamănă în primele zile cu gripa. Adică: febră, dureri de cap, tuse, dificultăţi de respiraţie. Ulterior apare anemia severă, care necesită transfuzii de sânge. Până în prezent sunt declarate 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri. Congo, căci acolo a apărut boala X, a cerut ajutor internaţional pentru pacienţi, dar şi pentru a identifica cine produce boala”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Beatrice Mahler.

Fostul manager de la Institutul Marius Nasta afirmă cu nu doreşte să inducă panică, dar crede că oamenii din România trebuie protejaţi.

„Haosul zilelor actuale nu înseamnă protecţie. Dar poate asta se doreşte: HAOS...Sunt medic în cel mai mare spital de boli respiratorii din România, iar acestă informare nu am primit-o, deşi World Health Organization (WHO) atrage atenţia că vorbim de o afecţiune respiratorie. Poate nu se consideră important ca spitalele să fie pregătite pentru situaţii dificile. M-am întrebat dacă strategia Ministerul Sănătăţii - România este cea de a atenţiona populaţia....am căutat... nu am găsit nimic. Domnul Ministru Prof. Dr. Alexandru Rafila are alte priorităţi, sigur nu sănătatea publică”, a mai scris Mahler, potrivit News.ro.

Ea afirmă că, la începutul pandemiei, a fost întrebată o singură datăm care este părere ei despre situație.

„Am subliniat că trebuie informare şi nu panică, că trebuie să avem spitale pregătite şi noi nu eram...şi nu suntem nici acum... cu tristeţe am constatat atunci că părerea mea nu a contat, iar consecinţele au fost devastatoare pentru încrederea oamenilor în medici şi nu numai. Congo pare departe, este o poveste de pe un alt continent, nivelul de alarmă internaţional este scăzut pentru România, însă informarea este esenţială şi obligatorie pentru instituţiile statului, către noi medicii şi către toată populaţia României”, a mai spus Beatrice Mahler.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile