Live

Galerie Foto „Puterea unui Bugatti”, într-un rucsac: Piloți în stil Iron Man au luat parte la prima cursă în costume cu motoare cu reacție din lume

Data publicării:
Fiecare cursă a durat doar 90 de secunde, traseul având 1 kilometru lungime. Foto: Profimedia Images

Într-un peisaj cu clădiri zgârie-nori și iahturi dintre cele mai luxoase, opt piloți îmbrăcați în costume dotate cu motoare cu reacție în stil „Iron Man” și-au luat zborul la Dubai, luând parte la prima cursă de acest gen din lume, potrivit CNN.

„Spre deosebire de cele mai multe curse, te iei la întrecere în trei dimensiuni”, a spus Richard Browning, pilot-șef de încercare la Gravity Industries, firmă din Marea Britanie care a dezvoltat costumul și a organizat cursa Jet Suit Race Series împreună cu Consiliul Sporturilor din Dubai.

„Sunt piloți pe sus și pe jos și peste tot - este o experiență chiar interesantă.”

Cei opt piloți s-au întrecut pe un traseu de 1 kilometru unde au trebuit să facă slalom printre cele 12 obstacole gonflabile uriașe care pluteau în apă. Fiecare cursă a durat cam 90 de secunde.

„Am avut oameni descalificați, oameni care s-au pierdut cu firea, am avut pe cineva care a ajuns în apă - a fost un haos total, într-un mod grozav”, a spus Browning, care speră că evenimentul va inspira următoarea generație de oameni de știință și ingineri să viseze la lucruri mărețe.

„Cele mai multe tehnologii sunt ridicole și imposibile - până când nu mai sunt.”

Tehnologia Gravity combină cinci motoare - unul mare pe spate și câte o pereche de „mini-motoare cu reacție” pe fiecare braț - într-un costum din polimer, aluminiu și titan făcut la imprimanta 3D, care poate să ridice o persoană în aer.

Browning compară costumul de 1.700 de cai putere cu un rucsac de 30 de kilograme în care se găsește motorul unei mașini sport Bugatti Veyron.

Costumele cu reacție sunt testate și de forțele speciale, paramedici și soldați

Piloții controlează direcția de zbor mișcând din brațe - spre exemplu, dacă își îndreaptă brațele în jos, zboară în sus și dacă își ridică brațele în lateral, se lasă în jos.

Costumul cu motoare cu reacție folosește combustibil de aviație sau motorină și poate atinge viteze de până la 136 de kilometri la oră.

Accidentele sunt și ele spectaculoase. „Pentru că facem ceea ce facem deasupra apei, dacă greșești, cazi în apă - este mai dramatic. Este puțin cam scump să repari [costumul], dar toată lumea e bine”, a explicat Browning.

Traseul primei curse cu jetpack-uri a avut 12 obstacole. Foto: Profimedia Images

Browning a spus că desfășoară programe de instruire cu membri ai forțelor speciale și paramedici echipați cu aceste costume pentru a se putea deplasa „pe deasupra oricărui tip de teren, zi și noapte, peste sârmă ghimpată, noroi, mine, apă, în condiții meteo care ar ține la sol majoritatea elicopterelor, ca să ajungă în orice colț al plantei, să își facă treaba și, foarte important, să se întoarcă singuri”.

Și alte companii încearcă să dezvolte sisteme care vor transforma complet capacitatea omului de a se deplasa.

JetPack Aviation susține că a construit primul costum cu motoare cu reacție din lume, modelul lor fiind folosit în producții de televiziune și filme, iar compania indiană Absolute Composites lucrează împreună cu armata țării pentru a explora utilitatea militară a costumului.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tânăr britanic, condamnat la un an de închisoare pentru o iubire de-o vară în Dubai

Max Verstappen va pleca de pe prima poziție la cursa pentru Marele Premiu al Statelor Unite. Cum arată ierarhia piloților

Ciolacu neagă că a fost în vacanță cu Laura Vicol și soțul acesteia. „Nu am fost niciodată în Dubai cu familia Ciorbă”

Ultrabogaţii din Marea Britanie ameninţă cu plecarea în masă, pentru că guvernul vrea să elimine o regulă veche de 200 de ani

Partenerii noștri