VIDEO. Primele imagini cu Donald și Melania Trump în public, după alegeri
Donald Trump a avut prima apariție oficială de când a pierdut alegerile în fața democratului Joe Biden. Președintele american a participat la o ceremonie de Ziua Veteranilor la Cimitirul Naţional Arlington, în ciuda vremii nefavorabile. Liderul de la Casa Albă a venit la ceremonie împreună cu prima-doamnă, Melania Trump, și cu vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence.
Cum îl descrie Sylvester Stallone pe Donald Trump
Motivul pentru care România vrea ca ridicarea vizelor pentru SUA să fie anunțată înainte ca Trump să-și preia mandatul
Putin l-a felicitat pe Trump „pentru alegerea în funcția de președinte” al SUA
Joe Biden, discurs către națiune după victoria lui Trump
Corespondență Digi24 de la Washington
Alegeri SUA 2024. S-a deschis prima secție de votare
Sumele uriașe cheltuite de candidații la alegerile prezidențiale din SUA
Nou derapaj marca Donald Trump: Joe Biden și Kamala Harris au probleme mintale
Cât costă ceasul Trump, noua afacere a republicanului candidat la Casa Albă
Donald Trump nu a aruncat nicio privire către presă și nici nu a făcut vreun comentariu.
În acest timp, președintele ales Joe Biden a participat la o ceremonie pentru Ziua Veteranilor în Philadelphia. Ambii săi fii, Beau, care a murit acum 5 ani, și Hunter au activat în armata Statelor Unite.
În campania electorală, publicația „The Atlantic” publicase un articol-bombă care pretindea - citând patru surse sub acoperirea anonimatului - că președintele Donald Trump ar fi vorbit de mai multe ori în termeni disprețuitori despre soldații americani uciși pe câmpul de luptă. I-ar fi numit „fraieri” și „ratați”. Mai mult, susținea autorul articolului, președintele american și-ar fi anulat o vizită la un cimitir al eroilor din Franța de teamă că ploaia i-ar fi stricat părul aranjat cu atenție. Evident, Donald Trump a negat vehement aceste informații, iar miercuri, când a mers la Cimitirul Airlington de Ziua Veteranilor, întâmplarea a făcut chiar să plouă.
Donald Trump face concedieri pe bandă rulantă
Între timp, în așteptarea acelui rezultat care să îi confirme un nou mandat, Donald Trump, președinte în funcție, își face curățenie în administrație. Cel puțin 9 oficiali au fost demiși, mutați pe alte posturi ori determinați să-și dea chiar ei demisia după ce a devenit clar că Donald Trump a pierdut alegerile. Cea mai răsunătoare demitere este cea a șefului Pentagonului, de la începutul săptămânii. Între timp, au fost demiși adjunctul și şeful de cabinet ai acestuia.
Iar între 6 și 8 noiembrie, administrația Trump i-a demis în secret pe șefii celor trei agenții federale care supraveghează armele nucleare, reglementarea electricității și gazelor naturale și ajutoarele internaționale.
Un alt oficial concediat de liderul SUA este omul de știință care supraveghează schimbările climatice în cadrul Programului de cercetare a schimbărilor globale.
Presa americană scrie că mulți înalți oficiali care l-au contrat pe Trump ar putea fi înlăturați în următoarele săptămâni.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News