Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, condamnat penal la New York, primăvara trecută, pentru plăţi ilegale către o fostă vedetă porno, Stormy Daniels, nu a reuşit luni să amâne pronunţarea sentinţei sale programată vineri, cu zece zile înainte de învestirea sa la Casa Albă, informează AFP.
Într-o nouă manevră, avocaţii celui care va deveni cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite pe 20 ianuarie, au cerut încă de duminică seara, într-un recurs în faţa parchetului din Manhattan, "suspendarea automată" a procedurii penale.
Astfel, sentinţa împotriva lui Donald Trump a rămas să fie pronunţată în şedinţa din 10 ianuarie, la 9:30 a.m. (1: 30 p.m. GMT).
Prin urmare, la această dată, deja amânată de multe ori, Trump îşi va cunoaşte în principiu sentinţa, chiar dacă miliardarul republican reales pe 5 noiembrie nu va intra a priori la închisoare.
În argumentaţia lor, avocaţii lui Trump au cerut magistratului să anuleze audierea de pronunţare a sentinţei programată pentru 10 ianuarie 2025 şi să suspende toate termenele în acest caz până când recursurile întemeiate pe imunitatea preşedintelui Trump vor fi epuizate complet şi definitiv şi până la renunţarea completă la acest caz.
Avocații din New York, care îl reprezintă pe Trump, Todd Blanche şi Emil Bove, sunt, de asemenea, nominalizaţi de preşedintele ales să fie numărul doi şi trei în Departamentul de Justiţie al administraţiei Trump 2, comentează AFP.
După şase săptămâni de proces în plină campanie electorală, într-un climat foarte tensionat, Donald Trump a devenit pe 30 mai 2024 primul fost preşedinte american (2017-2021) condamnat penal.
Juriul popular al tribunalului din Manhattan l-a găsit vinovat pe Trump pentru 34 de acuzaţii de falsificare a registrelor contabile pentru a disimula banii plătiţi actriţei porno Stormy Daniels, pe numele real Stephanie Clifford, înainte de alegerile din noiembrie 2016, pe care Trump le-a câştigat, pentru a împiedica să iasă la iveală în timpul campaniei o presupusă relaţie extraconjugală între cei doi.
Editor : S.S.