„Groenlanda nu e de vânzare”. Răspunsul premierului danez Mette Frederiksen la noua fixație a lui Donald Trump

Data publicării:
prim-ministrul danez
Foto: Mette Frederiksen, prim-ministrul danez / Sursa foto: Profimedia Images

Groenlanda spune clar că nu este de vânzare, a declarat marţi prim-ministrul danez Mette Frederiksen, ca răspuns la fixaţia preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, de a cumpăra masiva insulă arctică, relatează POLITICO.

Mette Frederiksen a declarat că prim-ministrul groenlandez Múte Egede „a spus foarte, foarte clar că există un sprijin majoritar în rândul poporului groenlandez că Groenlanda nu este de vânzare şi nu va fi nici în viitor”.

Remarcile liderului danez vin după ce Donald Trump a sugerat cumpărarea Groenlandei de la Danemarca luna trecută, spunând că o achiziţie americană a teritoriului arctic este o „necesitate absolută”. El a făcut această propunere şi în 2019, în timpul primului său mandat, ceea ce i-a atras şi atunci o mustrare din partea lui Frederiksen.

Marţi, însă, preşedintele ales a mers şi mai departe, iar într-o conferinţă de presă nu a exclus folosirea forţei pentru a prelua controlul asupra Groenlandei. Comentariile premierului danez au fost făcute înainte de aceste noi declaraţii.

Donald Trump Jr. a ajuns în Groenlanda

Fiul cel mare al lui Trump, Donald Trump Jr., a aterizat marţi în Groenlanda în ceea ce el a numit o vizită privată. În anturajul său se aflau însă activistul conservator Charlie Kirk şi directorul de personal al tatălui său, Sergio Gor. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Groenlanda, cea mai mare insulă din lume, cu o populaţie de aproximativ 60.000 de locuitori, a fost o colonie daneză până când a devenit autonomă, cu propriul său parlament, în 1979. Groenlanda rămâne un teritoriu al Danemarcei, Copenhaga exercitând controlul asupra politicii sale externe şi de apărare.

„Pe de o parte, sunt mulţumită de creşterea interesului american pentru Groenlanda”, a declarat Frederiksen într-un interviu acordat marţi radiodifuzorului danez TV 2. „Dar, desigur, este important ca aceasta să aibă loc într-un mod în care decizia să aparţină groenlandezilor, ce le rezervă viitorul”.

Mette Frederiksen, care în 2019 a descris oferta lui Trump de a cumpăra insula ca fiind „absurdă”, a declarat că depinde de groenlandezi să îşi decidă propriul viitor, numind mişcarea de independenţă în creştere de pe insulă „legitimă”.

„Pot observa o dorinţă puternică în rândul multor groenlandezi de a se îndrepta spre independenţă”, a spus ea. „Este legitim şi, prin urmare, cred că este important ca viitorul Groenlandei să fie modelat în Nuuk (capitala Groenlandei)”, a spus premierul danez.

Pe măsură ce puterile globale încearcă să îşi extindă raza de acţiune şi amprenta în Arctica, Groenlanda, bogată în minerale - care găzduieşte şi o bază militară a SUA - este râvnită pentru valoarea sa strategică în materie de securitate şi comerţ.

În conformitate cu un acord încheiat în 2009 cu Danemarca, Groenlanda îşi poate declara independenţa numai în urma unui referendum valid - pe care liderul său Egede a părut să sugereze, în timpul discursului său de Anul Nou, că ar putea avea loc în paralel cu viitoarele alegeri parlamentare din aprilie.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Turist britanic, erou în Amsterdam: a imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Newsweek
Ajutor la pensie de 2.000 lei. Șeful Casei de Pensii spune ce pot face pensionarii cu acești bani
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal