Live

Rusia a anticipat ofensiva din Kursk cu luni în avans, arată rapoarte confiscate de militarii ucraineni. Ce dezvăluie documentele

Data publicării:
Foarte mulți soldați ruși, mulți dintre ei recruți, au căzut prizonieri în Kursk. Foto: Profimedia

Comandamentul militar al Rusiei a anticipat incursiunea Ucrainei în regiunea Kursk și a făcut planuri pentru a o preveni timp de mai multe luni, potrivit mai multor documente pe care armata ucraineană a declarat că le-a confiscat în urma ofensivei, scrie The Guardian. Documentele arată și ce se întâmpla cu adevărat în armata Rusiei: soldați neinstruiți, deseori recruți, cu moralul la pământ. Moralul era întreținut prin metode specifice epocii sovietice.  

Dezvăluirea face ca dezorganizarea din rândul forțelor ruse după atacul Ucrainei de la începutul lunii august să fie cu atât mai stânjenitoare. Documentele, împărtășite cotidianului The Guardian, dezvăluie, de asemenea, preocupările Rusiei cu privire la moralul trupelor sale din zona Kursk, după ce un soldat s-ar fi sinucis „în urma unei depresii cauzate de serviciului său în armata rusă”.

Conform documetelor, comandanții unităților primesc instrucțiuni să se asigure că soldații “consumă” zilnic mass-media de stat rusească pentru a-și menține „o stare psihologică pozitivă”.

The Guardian nu a putut verifica în mod independent autenticitatea documentelor, deși acestea poartă amprenta unor comunicări autentice ale armatei ruse. La sfârșitul lunii august, The Guardian s-a întâlnit cu echipa ucraineană de operațiuni speciale care le-a confiscate. Echipa a declarat că a luat mai multe document aparținând Ministerului rus de Interne, ale FSB și ale armatei din mai multe clădiri din regiunea Kursk.

„Probabilitatea unei incursiuni peste frontiera de stat”

Unele dintre documente sunt ordine tipărite distribuite diverselor unități, în timp ce altele sunt jurnale scrise de mână în care sunt consemnate evenimente și preocupări la anumite evenimente.

Primele consemnări sunt datate la sfârșitul anului 2023, în timp ce cele mai recente documente datează cu până la șase săptămâni înainte ca Ucraina să își lanseze incursiunea în regiunea Kursk, la 6 august.

Documentele provin în cea mai mare parte de la unități ale Regimentului de pușcași motorizați 488 Gărzi din Rusia, în special de la compania a doua a Batalionului 17.

Incursiunea Ucrainei în Kursk i-a luat prin surprindere pe partenerii occidentali ai Kievului și pe mulți din elita ucraineană, deoarece planificarea fusese limitată la un număr foarte mic de persoane.

Însă documentele militare rusești cu privire la o posibilă incursiune în zonă conțin avertismente care se întind pe o perioadă de luni de zile. Este menționată chiar și o posibilă încercare de a ocupa Sudzha, un oraș cu 5.000 de locuitori care se află acum sub ocupație ucraineană.

Informații datând din 4 ianuarie vorbesc despre „probabilitatea unei incursiuni peste frontiera de stat” a grupurilor armate ucrainene și ordona intensificarea antrenamentelor pentru a se pregăti respingerea oricărui atac. La 19 februarie, comandanții unităților au fost avertizați cu privire la planurile ucrainene privind „o împingere rapidă din regiunea Sumî în teritoriul rus, până la o adâncime de 80 km, pentru a stabili un «coridor» de patru zile înainte de sosirea principalelor unități ale armatei ucrainene pe vehicule blindate”.

La jumătatea lunii martie, unităților de la frontieră li s-a ordonat să consolideze liniile defensive și „să organizeze exerciții suplimentare pentru organizarea corespunzătoare a apărării”, în vederea unui atac ucrainean transfrontalier.

La jumătatea lunii iunie, a existat chiar un avertisment mai care oferea detalii ale potențialelor planuri ucrainene „în direcția Iunakivka-Sudzha, cu scopul de a prelua Sudzha sub control”, ceea ce s-a întâmplat într-adevăr în august. A existat, de asemenea, o predicție conform căreia Ucraina va încerca să distrugă un pod peste râul Seim pentru a întrerupe liniile de aprovizionare rusești din regiune, ceea ce, la fel, s-a și întâmplat ulterior.

Documentul din iunie se plângea de faptul că unitățile ruse staționate pe front „funcționează la o capacitate de 60-70%, din cauza lipsei de personal, și sunt alcătuite în principal din rezerve cu o pregătire slabă”.

„Au fugit, fără măcar să-și distrugă documentele”

Când a venit atacul ucrainean, pe 6 august, mulți soldați ruși și-au abandonat pozițiile, iar în decurs de o săptămână Ucraina a preluat controlul total asupra orașului Sudzha. „Au fugit, fără măcar să-și evacueze sau să-și distrugă documentele”, a declarat un membru al echipei de operațiuni speciale care a confiscat dosarele.

În timpul retragerii haotice a Moscovei, forțele ucrainene au capturat sute de soldați ruși, dintre care mulți erau recruți, care, în general, nu sunt aruncați în luptă.

Se consemnează chiar apelul emoționant din partea părinților unui soldat recrutat recent. Cu lacrimi în ochi, ei spun că sunt părinții recrutului Vadim Kopilov, în vârstă de 22 de ani, luat prizonier lângă Sudzha și cer autorităților ruse să îl introducă într-un schimb de prizonieri.

Foto: Profimedia

Ținte false

Documentele oferă o perspectivă asupra tacticilor rusești din ultimul an, într-un caz vorbindu-se despre necesitatea de a crea tranșee și poziții false pentru a deruta dronele de recunoaștere ucrainene. „Ar trebui create modele de tancuri, vehicule blindate și lansatoare de artilerie, precum și manechine de soldați, iar acestea ar trebui mutate periodic”, se arată într-un ordin.

Ordinul adaugă că ar trebui trimiși câțiva soldați la pozițiile-momeală pentru a aprinde focuri noaptea și a se plimba cu torțe și că Rusia ar trebui să creeze discuții radio despre acele poziții-momeală, cu scopul de a fi interceptate. Nu este clar dacă astfel de poziții au fost create vreodată; membri ai unei unități ucrainene care a pilotat drone de recunoaștere în zonă în ultimele săptămâni au declarat pentru The Guardian că nu au văzut nicio dovadă a unor astfel de poziții.

În martie, documente rusești notează că au existat tot mai multe incidente cu grupuri de sabotaj ucrainene care se deghizau pentru a lucra în spatele liniilor rusești purtând uniforme rusești.

„Pentru a preveni infiltrarea inamicului în formațiunile noastre de luptă ... comandanții trebuie să pună în aplicare utilizarea variantei de marcaj de identificare”, se arată într-un ordin din acea lună.

Moralul unităților militare, la pământ

Camuflate în spatele unui limbaj oficial sec și întortocheat sunt semne ale unor probleme grave legate de moralul unităților militare de pe front, mai scrie The Guardian.

„Analiza situației actuale privind sinuciderile arată că problema decesului militarilor ca urmare a incidentelor sinucigașe rămâne tensionată”, se arată într-o analiză. Acesta relatează un incident care ar fi avut loc pe 20 ianuarie anul acesta, când un recrut a intrat în zona bucătăriei și s-a împușcat în abdomen.

„Cauza sinuciderii și a decesului a fost o cădere nervoasă, cauzată de starea sa prelungită de depresie din cauza serviciului său în armata rusă”, se arată în raportul al incidentului.

Pentru a preveni alte incidente de acest gen, comandanții de unități sunt instruiți să identifice soldații care „nu sunt pregătiți din punct de vedere mental să își îndeplinească îndatoririle sau care sunt predispuși la comportamente deviante. Ei trebuie să organizeze redistribuirea și transferul lor către unități medicale militare”.

Instrucțiuni suplimentare privind menținerea moralului se regăsesc într-un document dactilografiat, nedatat, care explică faptul că soldații ar trebui să primească instruire politică timp de 5-10 minute pe zi, precum și o oră, o dată pe săptămână, „cu scopul de a menține și de a ridica starea politică, morală și psihologică a personalului”.

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Armata ucraineană a început testarea posturilor de comandă mobile pentru unitățile de drone

Nord-coreenii mor pe capete în războiul lui Putin: au probleme de aprovizionare și au rămas și fără apă, spun spionii Kievului

Apelul președintelui ucrainean către SUA, după atacurile rușilor. „Frontul. Aprovizionarea. Măriți acum livrările!”

Președintele Iranului se duce la Moscova. Se întâlnește cu Putin și semnează un acord de cooperare

Partenerii noștri