O refugiată din Ucraina vrea să reprezinte Suedia la Eurovision 2023. „Cântecul meu vă va spune povestea mea”
O tânără ucraineană de 17 ani se numără printre concurenţii care doresc să reprezinte Suedia la ediţia de anul viitor a concursului Eurovision, care va avea loc în oraşul britanic Liverpool, a anunţat postul de televiziune suedez SVT, marţi, prezentând lista primilor 14 artişti înscrişi în selecţia naţională, informează agenția germană de presă DPA, citată de Agerpres.
A doua jumătate a acestei liste urmează să fie anunţată miercuri.
„Am venit în Suedia în urmă cu opt luni alături de mama mea din cauza războiului din ţara mea”, a declarat Maria Sur într-un mesaj video. Ea a mai spus că doar cu câteva zile înaintea invaziei ruse din luna februarie a participat la concursul „Vocea Ucrainei” şi s-a declarat recunoscătoare că acum va putea să participe şi la concursul suedez „Melodifestivalen”.
„Cântecul meu vă va spune povestea mea”, a declarat artista. Concurenta ucraineană va concura cu o piesă care se intitulează „Never Give Up”.
Maria Sur, ukrainian born singer who fled the war and took refuge in Sweden will perform in 2nd Heat of prestigious #Melodifestivalen with the song ‘Never Give Up’.
— vanya ✙ 🇺🇦🇪🇺 (@eurovanya) November 28, 2022
She previously competed on The Voice Ukraine and currently signed with Warner Music Sweden. pic.twitter.com/Ldavt3B4WC
Prin cei şase câştigători ai săi, Suedia este una dintre cele mai de succes ţări din istoria concursului Eurovision.
Trupa ABBA se numără printre aceşti câştigători, după ce s-a impus la ediţia din 1974 cu piesa „Waterloo”, iar victoria sa este considerată un moment de referinţă din istoria competiţiei muzicale.
Alegerea concurentului sau concurentei care va reprezenta Suedia la Eurovision 2023 va dura mai multe săptămâni.
Patru runde preliminare vor avea loc în mai multe oraşe suedeze în luna februarie, semifinalele se vor desfăşura la Ornskoldsvik în luna martie, iar finala selecţiei naţionale va avea loc la Stockholm.
Maria Sur va cânta în a doua rundă preliminară, care se va desfăşura în Linkoping, pe 11 februarie.
Kalush Orchestra, o trupă din Ucraina, a câştigat ediţia din acest an a concursului Eurovision, organizată în oraşul italian Torino. Concursul Eurovision 2023 va fi organizat în oraşul Liverpool din nordul Angliei în numele ţării câştigătoare din acest an, Ucraina.
Conform unei tradiţii vechi de decenii, câştigătorul concursului găzduieşte ediţia din anul următor, însă EBU a decis ca evenimentul din 2023 să fie organizat în Regatul Unit din motive care ţin de siguranţa şi securitatea participanţilor, în contextul războiului din Ucraina.
Citește și: Două țări renunță la Eurovision din cauza costurilor prea mari
Editor : M.D.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News