Două țări renunță la Eurovision din cauza costurilor prea mari

Data actualizării: Data publicării:
Eurovision
Foto: Profimedia

Muntenegru și Macedonia de Nord nu vor concura la ediția de anul viitor a concursului Eurovision din cauza costurilor prea mari, informează BBC.

Radiodifuzorii plătesc o taxă pentru a participa la competiție, iar suma diferă în funcție de mărimea țării.

Potrivit BBC News, unor țări li s-a cerut să plătească mai mult după ce Rusia a fost exclusă din concurs. Rusia, un mare contribuabil financiar, a fost exclusă din competiția din acest an după ce a invadat Ucraina.

„Pe lângă costurile semnificative ale taxelor de înscriere, precum și costurile de ședere în Marea Britanie – ne-am confruntat și cu o lipsă de interes din partea sponsorilor, așa că am decis să direcționăm resursele existente către finanțarea proiectelor naționale actuale și planificate”, a anunțat RTCG, serviciul public de radiodifuziune din Muntenegru.

Costul total al participării tuturor radiodifuzorilor implicați se ridică, în mod normal, la aproximativ 5 milioane de lire sterline, dar suma exactă pe care o plătește fiecare participant nu este făcută publică.

De asemenea, și alte țări ar fi luat în considerare posibilitatea de a se retrage ca urmare a costurilor suplimentare.

Se așteaptă ca BBC să plătească între 8 și 17 milioane de lire sterline pentru a organiza evenimentul, în numele Ucrainei, la Liverpool, în mai 2023.

Cele două televiziuni care s-au retras – RTCG și MRT – nu au reușit să treacă de semifinalele concursului din acest an de la Torino, Italia.

MRT a anunțat printr-un comunicat că „taxa de înscriere majorată pentru participare”, precum și criza energetică din Macedonia de Nord, au dus la această decizie.

Organizatorii concursului – EBU – au declarat că „se angajează să mențină costurile de participare cât mai accesibile”, iar taxele sale sunt „calculate în funcție de numărul de țări care concurează”, luând în același timp în considerare „dimensiunea relativă și statutul financiar”.

O listă completă a țărilor care se vor îndrepta spre Merseyside în 2023 este așteptată să fie confirmată în cursul acestei săptămâni.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri