Live

50 de persoane au murit în Bangladesh în urma valului de frig. Temperaturile au ajuns la -4 grade

Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

Cel puţin 50 de persoane au murit în Bangladesh în urma valului de frig care a cuprins această ţară, au anunţat duminică autorităţile locale, scrie Agerpres.

Cea mai scăzută temperatură din acest an în Bangladesh - 4,5 grade Celsius - a fost înregistrată duminică dimineaţă în Tetulia, un oraş de graniţă din nordul ţării, a anunţat Biroul meteorologic.

Cel puţin 17 persoane au murit din cauza unor infecţii respiratorii acute şi 33 din cauza unor cazuri de diaree provocate de un rotavirus în Bangladesh în perioada 1 noiembrie - 28 decembrie, a precizat Ayesha Akhter, oficial de rang înalt în Directoratul pentru Sănătate din cadrul guvernului.

Spitalele locale au devenit foarte aglomerate, iar numeroase persoane suferind de afecţiuni provocate de frig, precum gripă, deshidratare şi pneumonie, au fost internate.

Persoanele cu venituri modeste, în principal muncitori, au fost cele mai afectate de vremea rece, deoarece nu deţin haine de iarnă, iar mulţi alţi oameni, în special copii şi vârstnici, sunt predispuşi la boli precum pneumonia, a precizat Ayesha Akhter.

Potrivit Biroului de meteorologie, acest val de frig, însoţit de vânturi reci şi ceaţă densă, va continua să se manifeste pentru alte câteva zile. Ceaţa densă a obligat autorităţile locale să redirecţioneze mai multe zboruri ale unor companii aeriene şi să amâne alte curse.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coșmarul din Casa Oglinzilor: Închisoarea subterană secretă unde deținuții politici ai „Doamnei de Fier a Asiei” dispăreau fără urmă

Fosta lideră din Bangladesh acuză Statele Unite de implicare în înlăturarea ei de la putere. Reacția SUA

Fuga cu elicopterul a „Doamnei de Fier a Asiei”: Cum a scăpat lidera Bangladeshului în ultima clipă din mâinile protestatarilor furioși

Parlamentul din Bangladesh a fost dizolvat, după ce premierul a fugit din țară

Partenerii noștri