Live

Foto Generalii din Ucraina caută soluții pentru un potențial război cu Rusia. O invazie ar fi un scenariu de coșmar

Data actualizării: Data publicării:
Scenariile luate în calcul arată că rachetele rusești ar putea decima o parte semnificativă a forțelor armate ucrainene în mai puțin de o oră. Sursă foto: Profimedia Images

Dacă Rusia se hotărăște să desfășoare o incursiune militară directă pe teritoriul Ucrainei, forțele armate de la Kiev nu ar avea nicio șansă să o respingă fără un ajutor militar major din partea Occidentului, spun generalii ucraineni, citați de The New York Times.

La aniversarea a 30 de ani de la înființarea forțelor armate ale Ucrainei, pe 6 decembrie, președintele Volodimir Zelenski s-a deplasat luni pe linia frontului cu separatiştii proruşi în Donbas, în estul ţării, pe fondul tensiunilor cu Rusia, acuzată de pregătirea unei invazii asupra Ucrainei. Cu o cască militară și îmbrăcat într-o jachetă de protecție pentru a vizita tranșeele, liderul de la Kiev a anunțat livrarea de noi tancuri, vehicule blindate și nave pentru unitățile militare din prima linie, care sunt angajate în lupta împotriva forțelor ruse și a separatiștilor susținuți de Kremlin.

Volodimir Zelenski a vizitat trupele ucrainene din Donbas. Foto: President.gov.ua

Ucraina nu are suficiente resurse militare să respingă un atac al Rusiei

Chiar dacă noile ajutoare militare ar putea aduce un plus în menținerea parității în războiul de uzură desfășurat de ani de zile la frontiera de Est a Ucrainei, nici ele, nici orice altceva de care dispune în prezent armata ucraineană nu ar fi suficient pentru a respinge o incursiune militară directă din partea Rusiei, despre care oficialii ucraineni și occidentali au avertizat în ultimele săptămâni.

Cu aproximativ 120.000 de soldați trimiși în prezent la granița de est, nord și sud a Ucrainei și mai multe trupe aflate pe drum, până și oficialii militari ucraineni responsabili de apărarea țării lor recunosc că, fără un aflux de resurse semnificative, forțele militare de la Kiev nu au șanse să facă față unei ofensive declanșate de Moscova.

„Din păcate Ucraina trebuie să fie obiectivă în acest stadiu”, afirmă generalul Kirilo Budanov, directorul serviciului de informații al armatei ucrainene. Acesta adaugă că „nu există suficiente resurse militare pentru respingerea unui atac pe scară largă a Rusiei dacă el începe fără susținerea forțelor Occidentale pentru Ucraina”.

Cum arătau din satelit la 6 decembrie trupele armatei ruse comasate în apropierea frontierei cu Ucraina. Foto: Profimedia Images

Cum ar arăta scenariul de coșmar pentru soldații din Ucraina

Directorul serviciului de informații al armatei ucrainene le-a prezentat jurnaliștilor de la New York Times scenariul de coșmar al unei invazii rusești care ar începe cu atacuri aeriene și cu rachete care ar viza inițial depozitele de muniție și trupele din tranșee. 

Acesta a subliniat că după un astfel de asalt, trupelele ucrainene ar deveni incapacitate într-un timp foarte scurt, iar conducerea forțelor armate și-ar pierde abilitatea de a coordona apărarea și aprovizionarea frontului.

După aceea, mai spune generalul Budanov, responsabilitatea continuării luptelor ar cădea apoi asupra comandanților din linia întâi. „Ei vor rezista cât timp vor avea gloanțe”, afirmă Budanov, adăugând că „vor folosi tot ce au la dispoziție dar credeți-mă că, fără rezerve, nu există vreo armată în lume care să poată rezista”.

Soldații ucraineni în tranșeele din Est. Sursă foto: Profimedia Images

Deși Rusia ar putea fi pregătită să lanseze o invazie încă din lunile ianuarie-februarie ale anului viitor, serviciile de informații din Ucraina și serviciile de informații occidentale din Occident susțin, deocamdată, că nu există niciun indiciu conform căruia președintele Vladimir Putin s-a hotărât asupra acțiunii militare.

La summitul video de marți pe care l-a avut cu președintele american Joe Biden, Vladimir Putin a respins îngrijorările privind masarea de trupe rusești la granița cu Ucraina,  transferând vina pentru ce se întâmplă la graniță asupra Statelor Unite și NATO, pe care liderul de la Kremlin le acuză că amenință securitatea Rusiei prin susținerea trupelor ucrainene cu arme și instruire.

Citește și: Care este rezultatul discuției dintre Biden și Putin și cum ar putea influența evoluția tensionată de la granița cu Ucraina

„Trupele rusești sunt pe propriul teritoriu”, a declarat și Yuri Ușakov, un consilier al lui Putin, într-o conferință de presă organizată după ce a avut loc după discuția dintre cei doi președinți. „Ele nu amenință pe nimeni”, a adăugat Ușakov despre trupele ruse de la frontiera cu Ucraina. 

În acest moment, starea actuală a relațiilor dintre SUA și Rusia este „lamentabilă”. Sursă foto: Profimedia Images

O mare parte din armata Ucrainei ar putea fi decimată într-o singură oră

Masarea de trupe ruse și armament i-a forțat pe oficialii ucraineni din domeniul apărării să se confrunte cu niște adevăruri dure în ultimele săptămâni. Comunitatea de informații a SUA estimează că Rusia a elaborat planuri pentru o ofensivă cu 175.000 de militari.

Manevre militare ale armatei ruse, în luna noiembrie 2021. Foto: Profimedia Images

Ucraina are în total puțin mai mulți soldați și ofițeri în întreaga sa armată, potrivit datelor ministerului apărării de la Kiev. Țara vecină este surclasată la sol, în aer și pe apă, având la dispoziție în jur de doar 200 de avioane pentru forțele sale aeriene, printre acestea aflându-se și aeronave de transport. Numărul este mai mic decât cel al avioanelor desfășurate deja de Rusia la granița cu Ucraina.

Forțele rusești dispun de submarine și fregate înarmate cu rachete de croazieră la Marea Neagră, precum și trupe de teren echipate cu rachete balistice Iskander-M, în timp ce Ucrainei îi lipsește un sistem adecvat de apărare anti-rachetă.

De asemenea, scenariile luate în calcul arată că rachetele rusești ar putea decima o parte semnificativă a forțelor armate ucrainene în mai puțin de o oră, afirmă Robert Lee, un veteran al Pușcașilor marini americani și doctorand specializat în forțele armate ale Rusiei la King's College din Londra.

„Dacă Rusia dorește cu adevărat să își desfășoare capabilitățile convenționale, acestea ar putea provoca daune masive într-o perioadă foarte scurtă de timp”, susține Lee, adăugând că „ele ar putea devasta rapid armata ucraineană din est, în decurs de 30-40 de minute”.

Imagine din timpul manevrelor militare Zapad-21, desfăşurate de Rusia şi Belarus la graniţa NATO în septembrie 2021. Foto: Profimedia Images

Ce a învățat Ucraina după invazia Crimeei

Chiar dacă amenințarea rusească la graniță este reală, forțele armate ale Ucrainei nu mai sunt la fel de slabe și luate prin surprindere ca în 2014, când trupele rusești de elită au reușit să pună stăpânire pe întreaga peninsulă Crimeea fără să tragă un singur foc.

Când separatiștii susținuți de Rusia au capturat părți ale regiunii Donbas din estul țării, Ucraina a fost nevoită să se bazeze pe brigăzi de voluntari fără niciun fel de instruire militară sau foarte slab instruiți pentru a-i respinge pe insurgenței.

Trupele aflate sub comanda rusă coboară dintr-un camion militar la baza aeriană Belbek, pe care trupele ruse au ocupat-o în Crimeea pe 4 martie 2014. Foto: Getty Images

În cele din urmă, forțele militare din Ucraina au reușit să oprească ofensiva separatiștilor și să pună capăt majorității ostilităților cu ajutorul sprijinului primit din Occident. Numai Statele Unite au oferit asistență militară în valoare de 2,5 miliarde de dolari, care a inclus sisteme de supraveghere și comunicare de înaltă tehnologie, precum și drone.

Citește și: Jocuri de război, ediţia toamnă 2021 - iarnă 2022. De ce bagă Vladimir Putin băţul prin gardul Ucrainei. Ce opţiuni are NATO

Sub administrația Trump, ucrainenii au primit pentru prima dată rachete anti-tanc Javelin pe care până acum nu le-au folosit de teamă să nu provoace Kremlinul. 

Într-un interviu acordat în această lună la Radio Free Europe, generalul Oleksandr Pavlyuk, comandantul Forțelor de Operațiune Comună care luptă împotriva separatiștilor din zona de est a Ucrainei, a declarat că rachete anti-tanc Javelin au fost deja distribuite în unitățile militare din estul Ucrainei. Un înalt oficial militar ucrainean, vorbind sub condiția anonimatului, a confirmat că rachetele au fost amplasate în unitățile militare din prima linie în urmă cu o lună, dar nu au fost încă folosite în luptă.

Imagine cu rachetele anti-tanc Javelin ținute în mână de câțiva soldați americani. Sursă foto: Profimedia Images

Totodată, în luna noiembrie, Statele Unite au livrat aproximativ 88 de tone de muniție,  ca parte a unui pachet de asistență militară în valoare de 60 de milioane de dolari promis de președintele Joe Biden.

Prezența militarilor SUA în Ucraina

În discuția avută marți cu Putin, președintele Biden l-a avertizat pe omologul său rus că, în cazul unei invazii, SUA vor lua măsuri mai dure decât sancțiunile economice impuse în urma anexării Crimeei din 2014. Cu toate acestea, miercuri, președintele Biden a declarat că SUA nu iau în calcul trimiterea de trupe americane pentru a apăra Ucraina în cazul unui atac rus, pentru că ţara nu face parte din NATO. 

Totuși, în prezent există mai mult de 150 de consilieri militari americani în Ucraina. O parte sunt încadrați în Forțele Speciale ale SUA și a Gărzii Naționale, unii făcând parte din echipa de luptă a Brigăzii 53 de Infanterie a Gărzii Naționale din Florida, potrivit a doi oficiali ai Departamentului Apărării al SUA, care au vorbit sub condiția anonimatului. De asemenea, aceștia au precizat că și alte câteva țări NATO au trimis consilieri militari în Ucraina în această perioadă. 

Incertitudinea de pe frontul de Est și soluțiile extreme

Lipsa unor angajamente ferme din partea Occidentului reprezintă o sursă de consternare pentru oficialii ucraineni.

„Ei trebuie să decidă, fie suntem aliați precum declară, caz în care aliații se ajută unii pe ceilalți, fie trebuie să spună că nu avem tocmai un astfel de parteneriat”, a declarat generalul Budanov, șeful serviciului de informații al armatei Ucrainene.

„Dacă lumea civilizată vrea să evite o catastrofă, iar aceasta va fi o catastrofă pentru toată lumea, avem nevoie de sprijin militar tehnic acum, nu mâine, nu poimâine, nu într-un an. Acum”, a subliniat acesta.

Un soldat al forțelor militare ale Ucrainei supraveghează frontul separatist din zona de Est a țării. Sursă foto: Profimedia Images

Citește și: Serghei Lavrov avertizează că ceea ce a promis NATO în 2008 la summitul de București ar crea o nouă criză politică în regiune

Oficialii din apărare care înțeleg că un asemenea nivel de susținere este puțin probabil au început să vorbească în termeni sumbri despre o rezistență armată populară față de orice ocupație rusească.

Generalul Oleksandr Pavliuk a mai spus că Ucraina are acum până la jumătate de milion de bărbați cu experiență militară. „Vom începe un război de gherilă”, a declarat acesta cu privire la o posibilă invazie rusească fără sprijinul occidental ferm pentru Ucraina.

„Au trecut 8 ani de la invazia Crimeei și avem numeroși oameni cu experiență militară care sunt pregătiți să lupte cu arma în mână”, a mai spus acesta. Un înalt oficial militar ucrainean care a vorbit cu jurnaliștii de la New York Times sub condiția anonimatului a declarat că, dacă toate celelalte soluții vor eșua, armata de la Kiev își va deschide pur și simplu depozitele de arme pentru a le permite ucrainenilor să ia orice au nevoie pentru a se apăra pe ei și pe familiile lor. 

Citește și: Consultări între Biden și liderii B9. Iohannis a exprimat susținerea pentru creșterea prezenței militare a NATO și a SUA în România

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

Partenerii noștri