O nouă serie de sisteme antiaeriene ruse Tor-M2 a sosit, joi, în Belarus, în cadrul cooperării militare dintre cele două ţări, a informat Ministerul Apărării de la Minsk într-un comunicat, potrivit Agerpres.
„Sosirea noului lot de sisteme de rachete antiaeriene este un exemplu clar al cooperării tehnico-militare fructuoase dintre Belarus şi Rusia”, scrie în comunicatul ministerului.
Potrivit Minskului, sistemele Tor-M2 se caracterizează printr-o „mobilitate ridicată şi timp scurt de reacţie”, între altele.
Aceste sisteme care au ajuns în Belarus reprezintă variante modificate de către specialiştii ruşi, ţinându-se cont de experienţa utilizării lor în războiul din Ucraina, conform ministerului citat.
Sistemele Tor-M2, susţine Moscova, sunt capabile să lovească simultan 16 ţinte la o distanţă de până la 13 kilometri şi la o altitudine de 10 kilometri, atât ziua, cât şi pe timp de noapte şi în orice condiţii meteorologice.
Belarus, un aliat fidel al Rusiei în războiul acesteia în Ucraina, găzduieşte, de asemenea, arme nucleare ruseşti începând din 2023.
Forţele armate ruse şi belaruse s-au antrenat în comun în timpul verii "pentru utilizarea în luptă a armelor nucleare non-strategice", pentru a garanta necondiţionat suveranitatea şi integritatea Uniunii statale Rusia-Belarus.
Citește și: General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”
Editor : S.S.