Joe Biden: SUA nu iau în calcul trimiterea de trupe în Ucraina, în cazul unei invazii rusești. Avertismentul către Putin

Data publicării:
joe biden este fotogrfiat de fotoreporteri in timp ce discuta cu ziaristii
Joe Biden răspunde întrebărilor jurnaliștilor. Foto: Profimedia

Statele Unite nu iau în calcul trimiterea de trupe americane pentru a apăra Ucraina în cazul unui atac rus, pentru că ţara nu face parte din NATO, a declarat miercuri preşedintele american Joe Biden, la o zi după videoconferința cu omologul său rus, Vladimir Putin. El a vorbit însă despre „consecințe economice cum nu s-au mai văzut” pe care Rusia le va suporta în cazul unei invazii a Ucrainei, dar și despre sporirea prezenței americane în țările NATO din Europa.

„Ideea ca SUA să recurgă unilateral la forţă pentru a răspunde unei invazii ruse a Ucrainei nu este luată în calcul în prezent”, le-a răspuns Joe Biden miercuri jurnaliștilor, în timp ce pleca de la Casa Albă.

„Avem o obligație morală și o obligație legală față de aliații noștri din NATO dacă sunt atacați, potrivit articolului 5, este o obligație sacră. Această obligație nu se aplică și în cazul... Ucrainei”, a mai precizat Biden, potrivit CNN.

În schimb, Biden a spus că i-a transmis lui Putin în mod clar că, în cazul unei invazii, consecințele economice vor fi devastatoare.

„Am fost foarte direct, fără exprimări vagi. Am fost politicos, dar m-am exprimat clar: dacă invadează Ucraina, vor fi consecințe severe. Consecințe severe. Consecințe economice cum nu a mai văzut și cum nu s-au mai văzut”, a mai afirmat Joe Biden.

El crede că președintele rus a înțeles mesajul: „Știe. A răspuns imediat că înțelege”.

Biden a mai declarat că i-a spus lui Putin că probabil va trebui să mărească prezența trupelor americane în Europa pentru a reasigura aliații NATO de sprijinul continuu al Statelor Unite, dacă Rusia va declanșa o invazie.

SUA, NATO şi Kievul acuză Moscova că masează trupe la frontiera cu Ucraina pentru a ataca ţara.

Moscova pretinde, pe de altă parte, că susţinerea de NATO pentru Kiev şi ambiţiile ucrainene de a se alătura organizaţiei alimentează riscul de confruntare militară în regiune şi constituie o ameninţare pentru securitatea Rusiei.

Vladimir Putin a spus miercuri că Rusia are „dreptul de a-şi proteja securitatea”, estimând că a lăsa NATO să se apropie de frontierele sale fără a reacţiona ar fi „criminal”.

Ţară săracă din Europa de Est, Ucraina este devastată din 2014 de un război între Kiev şi separatiştii din estul ţării care s-a soldat cu peste 13.000 de morţi şi a izbucnit după anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova.

Guvernul ucrainean acuză Rusia că-i susţine pe separatişti, ceea ce Moscova neagă.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte...
Digi FM
O femeie din Baia Mare a devenit mamă de gemeni la 57 de ani: „Este ceva magic, am fost foarte încântată!” Ea...
Pro FM
Justin Bieber, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ești tată, ar trebui să fii un exemplu...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Cum să scazi tensiunea arterială fără medicamente. Recomandările unui specialist
Newsweek
EXCLUSIV Nicio pensie nu a intrat la Mica Recalculare. Când va funcționa sistemul informatic?
Digi FM
Cristina Cioran, primele declarații după ce tatăl copiilor ei a fost reținut într-un dosar de trafic de...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
"Mama lui Stifler" din American Pie, despre zilele ei de petrecăreață: "Eram complet lipsită de control și nu...
UTV
Madalina Ghenea a intors toate privirile la petrecerea lui Elton John