Alegeri SUA 2024: Cele 10 motive pentru care ar putea câștiga Donald Trump sau Kamala Harris (Analiză BBC)
Alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii se apropie de un deznodământ, dar cei doi candidați, Kamala Harris și Donald Trump, sunt umăr la umăr în sondaje. În condițiile în care amândoi ar putea ajunge la Casa Albă în urma scrutinului de marți, BBC prezintă 10 motive pentru care ambii candidați, Kamala Harris și Donald Trump, ar putea câștiga alegerile.
În condițiile în care distanța dintre Kamala Harris și Donald Trump este în marja de eroare a sondajelor, oricare dintre ei ar putea câștiga la o diferență de 2-3 procente, arată jurnaliștii britanici.
Potrivit analizei BBC, Donald Trump ar putea câștiga alegerile din SUA pentru următoarele cinci motive: nu este la putere, știrile negative par să nu îl afecteze, americanii par să rezoneze cu avertismentele sale privind migrația ilegală, pare un om puternic într-o lume instabilă și sunt mai puțini votanți cu studii superioare.
Kamala Harris, în schimb, ar putea câștiga pentru următoarele cinci motive, în viziunea BBC: Nu este Trump, nu este Biden, susține drepturile femeilor, sunt mai multe șanse ca votanții săi să participe la alegeri și a obținut - și cheltuit - mai mulți bani decât contracandidat.
Cinci motive pentru care ar putea câștiga Donald Trump
În ceea ce privește ideea că Trump ar putea câștiga pentru că nu este la putere, BBC arată că, în general, în anul electoral 2024, partidele de opoziție au avut de câștigat în fața celor la putere.
Pe acest fond, sondajele arată că doar un sfert din americani sunt „satisfăcuți” de direcția în care se duce în prezent SUA. În paralel, deși Kamala Harris a încercat să se prezinte drept „schimbarea” de care are nevoie SUA, îi este greu să se distanțeze de administrația Biden, din care a făcut parte ca vicepreședinte, după cum mai arată analiza citată.
În Statele Unite ale Americii, starea economiei reprezintă principala problemă a populației. Cei mai mulți dintre americani susțin că se zbat pentru a face față prețurilor care au crescut după pandemia de COVID-19, deși rata șomajului este mică, iar bursele înfloresc, potrivit sursei citate.
Inflația care a atins cote alarmante și generată de faptul că lumea a trecut prin pandemia de COVID-19 i-a adus șansa lui Trump să îi întrebe pe americani dacă trăiesc mai bine în prezent decât acum patru ani, când a plecat de la Casa Albă.
Deși Donald Trump este un personaj controversat și are mai multe procese pe rol (și chiar și o condamnare, în procesul legat de influențarea starului de filme pentru adulți Stormy Daniels), precum cel legat de insurecția din 6 ianuarie 2021, susținătorii lui par să nu ia în seamă aceste lucruri.
În plus, după cum mai arată BBC, republicanii au menționat constant că Trump ar fi „victima unei vânători de vrăjitoare”, în timp ce democrații și conservatorii care nu îl susțin arată că nu e persoana potrivită pentru a fi la Casa Albă.
Jurnaliștii britanici arată că, pe acest fond, Trump are nevoie doar de câteva voturi venite din partea celor indeciși în prezent pentru a putea fi în față.
Din punct de vedere al imigrației ilegale, BBC susține că votanții au încredere că Donald Trump ar putea rezolva această situație pe care jurnaliștii o pun în sfera „problemelor emoționale”, ca dezbaterea despre dreptul la avort.
În același timp, Donald Trump li se adresează votanților care se simt „uitați” și „părăsiți” de politicienii americani, iar acest lucru ar putea influența modul în care suburbiile și mediul rural din statele indecise votează, potrivit sursei citate.
Totodată, BBC arată că, în timp ce criticii lui Trump susțin că pune în pericol alianțele SUA din cauza relației pe care o are cu liderii autoritari, acesta cataloghează impredictibilitatea sa drept putere și folosește ca argument ideea că, în timp ce era la Casa Albă, niciun conflict major global nu izbucnise.
Jurnaliștii britanici mai subliniază că Trump este văzut de bărbați, în principal, drept un lider mai puternic decât Kamala Harris.
Cinci motive pentru care ar putea câștiga Kamala Harris
În ciuda avantajelor prezentate de BBC în cazul lui Trump, jurnaliștii subliniază, însă, că rămâne o figură controversată. De acest lucru profită Kamala Harris, care l-a numit pe contracandidatul republican un „fascist” și „o amenințare la adresa democrației”.
Pe lângă acest lucru, jurnaliștii amintesc de decizia democraților de a renunța la candidatura lui Joe Biden, în condițiile în care era mai mult ca sigur că ar fi pierdut o cursă electorală cu Trump.
Principala slăbiciune a lui Joe Biden în ochii votanților americani era vârsta acestuia, iar candidatura Kamalei Harris a schimbat situația, Donald Trump urmând să fie cel mai bătrân candidat care ar câștiga alegerile.
Totodată, BBC amintește că este prima cursă electorală de la decizia Curții Supreme a SUA care a dat peste cap dreptul constituțional la avort, o temă importantă pentru alegătorii americani și nu numai.
În plus, 10 state, printre care și Arizona (stat indecis) vor avea și referendumuri pe tema dreptului la avort în paralel cu alegerile, ceea ce ar putea crește prezența la vot în favoarea Kamalei Harris. Totodată, ideea că Harris ar putea fi prima președintă femeie a SUA îi va aduce un plus din punct de vedere electoral, mai menționează BBC.
Jurnaliștii britanici arată că Harris se bazează pe voturile alegătorilor care au terminat o facultate și pe voturile persoanelor în vârstă, votanți cu șanse mai mari să vină la vot, față de cei care îl susțin pe Trump, cum ar fi bărbații tineri sau cei care nu au terminat o facultate.
În plus, mai arată BBC, Kamala Harris a obținut mai multe fonduri pentru campanie începând cu luna iulie (când a anunțat că va candida) decât a reușit Trump din ianuarie 2023, iar cheltuielile campaniei lui Harris sunt aproape duble, cel puțin în ceea ce privește reclamele politice.
Editor : M.G.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News