Live

Elementul care face România ofertantă pentru investitori

Data publicării:

România este ofertantă pentru investitori. Comparativ cu celelalte state europene, ţara noastră are unele dintre cele mai mici costuri în ceea ce priveşte concedierea din motive obiective, în cazul angajaţilor cu vechime medie, arată cel mai recent studiu Deloitte.

Vechimea într-o companie este factorul determinant în stabilirea nivelului costurilor cu o posibilă concediere. Cu cât angajatul are o vechime mai mare în muncă, costurile cresc semnificativ. Cu toate acestea, potrivit studiului Deloitte, în România, aceste costuri, deşi sunt în general mai mici decât în alte ţări din Uniunea Europeană, nu sunt influenţate de nivelul de senioritate. Şi asta pentru că prevederile din Codul Muncii nu disting în funcţie de vechime.

Astfel de costuri sunt totuşi influenţate de legislaţia în vigoare. De exemplu, există multe ţări care nu permit reintegrarea în aceeaşi companie după concediere, iar în aceste ţări costurile privind concedierea sunt printre cele mai crescute.

La polul opus se află ţări precum România, Franţa, Germania sau Grecia, unde instanța poate decide reintegrarea persoanei concediate, în cazul unor decizii nemotivate, iar acest lucru influenţează costul final al concedierii. În plus, în România concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata concediului de maternitate, sau a concediului de odihnă, iar încetarea contractului de muncă este posibilă doar din motive prevăzute expres de lege. Măsuri care nu sunt aplicate în toate ţările din Uniunea Europeană.

Per total, cea mai mare creştere a costurilor aduse de concediere este determinată de plata compensatorie pentru o concediere fără un motiv întemeiat. În medie, costul pentru o astfel de concediere este de cel puţin două ori mai mare faţă de costurile asociate unei concedieri din motive obiective.

România are cea mai mare creştere a costului cu forţa de muncă, urmată de vecinii bulgari. Anul trecut, ţara noastră a îregistrat o creştre de peste 17 procente a costurilor cu mâna de lucru, în condiţiile în care media Uniunii Europene a fost de 2,3%, arată datele Eurostat. Cu toate acestea, mâna de lucru de la noi din ţară este plătită în continuare de aproape patru ori mai puţin decât media Uniunii Europene, cu doar 6,3 euro pe oră.

FOTO: Shutterstock

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Par din filmele SF”: au apărut imaginile cu cele 15 ”OZN-uri”! Recordul, spulberat: peste un trilion de euro

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Teama de concediere, marea frică a angajaților români. Studiu: Șeful, principalul stres la serviciu

Control ITM la Arena Națională: peste 600 de angajați munceau ilegal. Amenda primită

Paradox pe piața muncii. Cerere uriașă în România pentru joburile remote, în timp ce angajatorii vor să își readucă angajații la birou

Marea schismă a secolului XXI: Sunt angajații care lucrează de la birou mai productivi decât cei care muncesc de acasă? (The Guardian)

Partenerii noștri