Euforia după victoria lui Trump nu a cuprins și extrema dreaptă franceză. Ce mesaje au avut Marine Le Pen şi Jordan Bardella

Data publicării:
Paris: French Far-Right Rassemblement National Seminar
Foto: Marine Le Pen şi Jordan Bardella / Sursa foto: Profimedia Images

Reacţiile sobre ale lui Marine Le Pen şi Jordan Bardella la victoria lui Donald Trump au contrastat puternic cu euforia altor lideri europeni de extremă dreaptă, scrie POLITICO.

Un aliat apropiat al lui Marine Le Pen, căruia i s-a acordat anonimatul, a confirmat pentru POLITICO că cea care a candidat de trei ori la preşedinţia Franţei, a avut o reacţie reținut moderată, informează News.ro.

În 2016, Marine Le Pen, purtătoarea stindardului extremei drepte franceze, s-a grăbit să-l felicite pe Donald Trump pentru alegerea sa chiar înainte ca cursa să fie anunţată. De data aceasta, Le Pen a aşteptat ca preşedintele Emmanuel Macron să fie primul.

Le Pen a scris pe X despre victoria lui Trump la scurt timp după ce Macron a reacţionat pe platforma socială. Dar, în timp ce alte figuri de extremă-dreapta din Europa, precum Viktor Orbán din Ungaria şi Geert Wilders din Ţările de Jos, sărbătoreau deschis victoria unui aliat ideologic de pe cealaltă parte a Atlanticului, Le Pen a fost surprinzător de sobră şi moderată, notează POLITICO.

„Americanii şi-au ales liber preşedintele”, a transmis Le Pen. „Această nouă eră politică ar trebui să contribuie la consolidarea relaţiilor bilaterale şi la continuarea dialogului constructiv şi a cooperării pe scena internaţională”, a adăugat ea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În ciuda faptului că îl prefera pe Trump în locul adversarului său democrat, vicepreşedinta Kamala Harris, sursa apropiată de Le Pen cu care a vorbit POLITICO a subliniat că aceasta este îngrijorată de modul în care politicile „America First” ale preşedintelui ales şi promisiunea acestuia de a pune în aplicare tarife vamale ar putea afecta interesele industriale franceze.

„Trump îşi va pune propriile interese pe primul loc, iar noi respectăm acest lucru. Vor exista neplăceri pentru UE şi Franţa. Rămânem temperaţi în entuziasmul nostru”, a declarat aliatul lui Le Pen.

Retorica bombastică şi anti-sistem a lui Trump joacă, de asemenea, împotriva strategiei Raliului Naţional de a depune eforturi pentru a părea mai moderat, ca modalitate de a atrage alegători dezamăgiţi de poziţiile rasiste şi antisemite ale fondatorului şi fostului lider al partidului, Jean-Marie Le Pen. Dar şi un alt factor intern ar putea fi, de asemenea, luat în seamă: conform unui sondaj Elabe, 78% dintre respondenţii din Franţa au o percepţie negativă asupra preşedintelui ales al SUA - inclusiv majoritatea alegătorilor Rassemblement National (RN), partidul lui Le Pen.

Totuşi, un sentiment de răzbunare şi bucurie a putut fi simţit în reacţiile unor oficiali mai puţin proeminenţi ai RN. „Donald Trump, împotriva presei, a jurnaliştilor, a unei elite ieşite din comun şi a woke-iştilor câştigă singurul vot care contează, votul poporului”, a postat pe X Bruno Bilde, consilier al lui Le Pen.

Preşedintele RN, Jordan Bardella, în vârstă de 29 de ani, a transmis un mesaj ceva mai entuziast – deşi, de asemenea, ponderat - despre rezultatelor alegerilor din SUA, aplaudând victoria lui Trump după o „bătălie electorală extrem de grea”.

„Pentru noi, francezii şi europenii, aceste alegeri americane ar trebui să fie un semnal de alarmă. Ar trebui să fie o oportunitate de a regândi relaţia noastră cu puterea şi autonomia strategică”, a postat Bardella pe X, susţinând în mod straniu chiar un concept drag lui Macron. Când a fost întrebat de POLITICO despre alegerile din SUA, la începutul acestui an, înainte ca preşedintele Joe Biden să se retragă din cursă, Bardella a spus că „inima lui (înclină) spre Trump”, dar a subliniat că nu este cetăţean american şi că se uită doar la liderii francezi pentru inspiraţie.

În timpul campaniei, Le Pen a evitat să ia poziţie în legătură cu alegerile din SUA.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri