Video Putin îl felicită pe Trump și vorbește din nou despre armele nucleare. Primul mesaj public după alegerile din SUA

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin
Foto: Vladimir Putin, președintele Rusiei / Sursa foto: Profimedia Images

SUA vor culege ce sădesc, a dat de înțeles Vladimir Putin, la reuniunea Clubului Valdai de la Soci, unde președintele rus a decis să ofere prima reacție publică în urma victoriei lui Donald Trump. După două zile de la alegerile prezidențiale din SUA, liderul de la Kremlin a spus din nou că, dacă se va simți amenințat de Vest, va folosi armele nucleare modernizate recent.

Prezent la Clubul Valdai de la Soci la Soci, Vladimir Putin l-a felicitat pe Trump pentru victoria în cursa pentru Casa Albă și a declarat că este „pregătit să reia contactul” cu Statele Unite.

„Dacă cineva vrea să reia contactul, nu mă deranjează. Sunt pregătit”, a declarat Vladimir Putin la un forum, referindu-se la Donald Trump. Președintele rus a subliniat că a fost impresionat de reacția lui Trump în timpul tentativei de asasinat.

„Comportamentul său în momentul tentativei de asasinat m-a impresionat. S-a dovedit a fi un om curajos”, a spus Putin, apreciind că Trump s-a „arătat curajos, ca un bărbat”.

Vladimir Putin a menționat și evenimentele din primul mandat al republicanului ca președinte al SUA, spunând că acesta a fost „hărțuit din toate părțile”.

„Nu l-au lăsat să se miște. Se temea să facă un pas la stânga, la dreapta, să spună un cuvânt în plus”, a mai spus liderul de la Kremlin.

Declarațiile au fost făcute în cadrul întâlnirii Clubului Valdai, după ce președintele Federației Ruse a susținut un discurs în care a amenințat din nou „Vestul” cu armele nucleare.

Redăm mai jos o parte din discursul susținut, joi, de Vladimir Putin, în cadrul evenimentului din Soci:

„Conflictele și ciocnirile internaționale ar putea aduce distrugerea reciprocă. Armele care pot face asta deja există și au fost modernizate și capătă noi forme odată ce evoluează tehnologia.

Clubul țărilor care au astfel de arme se mărește și nimeni nu poate garanta că o avalanșă de amenințări crescute și în cazul deteriorării normelor legale și normale nu vor fi folosite.

Am spus deja că se va ajunge la o linie periculoasă, dacă armele din Vest vor amenința Rusia, cu cel mai mare arsenal de arme nucleare, iar asta arată intenția unor politicieni, cel puțin a unora dintre ei. Unii dintre conducătorii din Vest par să nu țină cont de ce dorește majoritatea de pe glob.

Politica SUA și a aliaților lor merge în direcția «Dacă eu nu îl pot avea, nimeni nu poate. Nu ești cu noi, ești împotriva noastră». Această formulare este foarte periculoasă pentru că aici, și în alte zone din lume, se spune «Culegi ce sădești».

Aceste ultime decenii nu au fost doar pline de cele mai importante și, uneori, dramatice evenimente de un nivel cu adevărat istoric. Chiar sub ochii noștri se formează o ordine mondială complet nouă, spre deosebire de ceea ce știm din trecut, de exemplu sistemele din Westfalia sau de la Ialta.

Noi puteri se ridică, oamenii devin din ce în ce mai conștienți de interesele lor, de propria valoare, de originalitatea și de identitatea lor și insistă din ce în ce mai mult asupra atingerii obiectivelor lor de dezvoltare și justiție.”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...