Live

Haos în primării după ce CNSU a impus certificatul verde obligatoriu pentru accesul în instituțiile publice

Data publicării:
Haos în primării după ce CNSU a impus certificatul verde obligatoriu pentru accesul în instituțiile publice. Foto: Inquam Photos / George Călin

Confuzie în primării, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a impus certificatul verde ca pașaport de acces în instituțiile publice. Situația este hilară: primarii și funcționarii nevaccinați pot merge liniștiți la serviciu, dar n-au acces în primăriile învecinate, ori în alte instituții vitale pentru desfășurarea activității, precum ministere, prefectură, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar și așa mai departe. Deși sunt nevaccinați, primarii și funcționarii au dreptul să împiedice contribuabilii nevaccinați să intre în primării. Nimeni nu înțelege logica noilor restricții. Din cauza aceasta, unii primari deja și-au trimis angajații nevaccinați să lucreze de acasă, iar alții speră să-și convingă subalternii să se imunizeze.

Primăria comunei Crivăț, județel Călărași. Aripa principală este în renovare. Angajații... prin odăile din spate. Cu tot cu primarul sunt 16. Vaccinați... doar trei! Primarul și încă doi. Contribuabilii nevaccinați nu au voie în instituție! Așa este decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență! Parlamentul ia în calcul să le interzică și funcționarilor nevaccinați accesul în instituțiile statului, dar mai este până la decizia finală. Așa că, momentan, toată lumea e la lucru.

Ion Catană, primarul localității Crivăț, jud. Călărași: Vom încerca să-i convingem să se vaccineze! Dacă nu, închid primăria și la revedere!
Reporter: Închideți primăria?
Ion Catană: Păi ce să facem, dacă nu vor? Pot să-i forțez? Ei tot cred că vaccinul ăsta le face un rău! Deocamdată nu pot să-i forțez pe oameni, dar majoritatea au înțeles că trebuie vaccinați. Fără vaccin cred că nu putem să scăpăm, pentru că și-n Crivăț sunt foarte multe cazuri. Acum au mai rămas undeva la 10-12 cazuri cu Covid. Și cred că asta o să spună... va fi un mare cuvânt de spus și se vor vaccina majoritatea.

Primarii nevaccinați, interziși la Prefectură

La două comune mai departe e Isvoarele, din Giurgiu. Dintre funcționarii primăriei, cinci sunt vaccinați, opt nu. Nici primarul nu este! N-are certificat verde, așa că-n afara primăriei pe care o reprezintă, nu poate intra în nicio altă instituție publică.

Reporter: Dumneavoastră, vaccinat?
Nicușor Logofătu, primar Isvoarele, Giurgiu: Nu! Dar mă voi vaccina!
Reporter: N-o să mai puteți merge la prefectură, la Consiliul Județean, în ministere...
Nicușor Logofătu: Exact, exact, exact! Așa este! Da. Nu mă gândeam că se va ajunge aici. Dar s-a ajuns! O să am o ședință astăzi și o să stabilim măsuri foarte clare vizavi de cei care sunt vaccinați și cei care nu sunt vaccinați.

Măsuri pentru funcționarii nevaccinați s-au luat, deja, în primăria Budești, din Călărași: primarul i-a trimis să lucreze de acasă!

„Nu se mai lucrează în incintă cu cetățeanul!”

Mihai Ilie, primar Budești, Călărași: Am făcut programul în așa fel încât să fie acoperit. Două persoane lucrează de acasă, pentru că n-au fost vaccinate și le-am spus să se vaccineze!
Reporter: Și i-ați trimis acasă?
Mihai Ilie: I-am trimis acasă. Și unul este în concediu de odihnă.
Reporter: Deci, aveți câte persoane nevaccinate, domnule primar?
Mihai Ilie: Doar două persoane nevaccinate mai am în primărie la ora actuală.
Reporter: Care, ce fac acum?
Mihai Ilie: Care sunt acasă!
Reporter: Muncesc de acasă?
Mihai Ilie: Da, muncesc de acasă, bineînțeles. Pentru că... Vreau să vă spun că mi-au murit prieteni, mi-au murit rude, cunoștințe din cauza acestui Covid nenorocit care a distrus omenirea, practic.

Primarul, către angajați: Nu mai are acces nimeni în incintă, nevaccinat! Să fie clar! Da? Vă rog! Sunteți vaccinați toată lumea. Deci nu mai mult decât două persoane nevaccinate, care vor rămâne acasă! Vă rog frumos, toată lumea la birouri, nu se mai lucrează în incintă cu cetățeanul, da? Se lucrează la ușă!

Reporter: C. Firoiu / Operator: V. Drăghici

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Desființarea ghenelor de bloc, obligatorie până în 2025, în București. Ar trebui să fie înlocuite cu zone de colectare selectivă

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Partenerii noștri