Scene rar văzute pe terenul de tenis au avut loc luni, la turneul ITF din Doha, dotat cu premii totale în valoare de 15.000 de dolari. Ucraineanul Artem Bahmet a pierdut meciul cu thailandezul Krittin Koaykul fără a câștiga vreun punct, potrivit Mediafax.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Partida dintre Krittin Koaykul, al optulea favorit al întrecerii, și Artem Bahmet s-a disputat luni, în cadrul primului tur al turneului ITF din Doha. Sportivul din Thailanda s-a impus categoric, scor 6-0, 6-0, în doar 22 de minute, însă ceea ce a surprins și mai mult a fost modul în care adversarul său a abordat jocul.
În imaginile prezentate de Marca, Artem Bahmet evoluează precum un amator. Ține racheta cu dificultate în mână, lovește fără forță și de multe ori pe lângă minge.
Potrivit cotidianului spaniol, există suspsiciuni că Artem Bahmet ar lucra pentru o agenție de pariuri. Mai mult, sursa citată mai scrie că ucraineanul s-ar fi aflat la primul său meci de tenis din carieră, nimeni nereușind să clarifice, până în prezent, cum a reușit să intre pe tabloul unui turneu dotat cu premii totale în valore de 15.000 de dolari.
Editor web: Liviu Cojan