Un tânăr poreclit „Hulk iranian”, care a devenit un star pe internet grație fizicului său, devine jucător de box fără mănuși, în urma încheierii unui acord.
Înalt de aproape doi metri și cu niște brațe care l-ar face învidios până și pe Arnold Schwarzenegger, Sajad Gharibi va deputa în competiții la începutul anului viitor, a declarat David Feldman, președintele Bare Knuckle Fighting Championship, potrivit New York Post.
Gharibi, 27 de ani, căruia i se mai spune și „Hercule persan”, a devenit celebru în 2016 nu numai datorită fizicului său bizar și masiv, dar și pentru că s-a angajat să se implice în lupta împotriva teroriștilor ISIS, transmițându-le acestora că îi va distruge.
După semnarea acordului, au apărut și primele materiale de promovare a primei partide în care va juca Gharibi, numită „Al treilea Război Mondial - SUA vs Iran”.