Invenție românească: instrumentul muzical din materiale de construcții

Data publicării:
cluj inventii

Absolvenţi sau încă studenţi ai Universităţii Tehnice, cei patru au reuşit să impresioneze la un concurs de inginerie din Letonia. Prima probă a constat în crearea unui instrument muzical din elemente reciclate şi materiale de construcţii. Tema a fost anunţată pe loc iar echipele au avut o oră pentru crearea proiectului şi alte 12, pentru realizare.

„Am ales lemn, mult aluminiu după cum se poate vedea şi aţă, materiale simple pe care să le putem îmbina eficient. Ni s-a dat un tabel în care ni se arăta fiecare notă ce frecvenţă reprezintă. A fost multă inginerie, deşi aparent n-ai spune”, spune Cristian Roşu.

Mecanismul este acţionat prin pârghii şi sfoară. Sunetul se produce când vârful şurubului ascuţit loveşte tija de aluminiu.

În a doua probă a concursului, românii au folosit tabla, siliconul, lemnul şi un material termoizolant ca să realizeze o caracasă care a protejat un calculator ce a fost scufundat în apă, incendiat şi lovit cu o bilă de 30 de kilograme.

Au ocazia să îşi pună în aplicare cunoştinţele teoretice, lucru pe care nu apucă să-l facă la şcoală, cel puţin în România”, afirmă Andrei Popa, președinte BEST Cluj-Napoca.

Premiile au fost simbolice, însă la eveniment au asistat şi reprezentanţi ai firmelor care vor să angajeze ingineri. La concursul ajuns la a şasea ediţie au participat în total 120 de tineri din 19 ţări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Mai cresc pensiile la Mica Recalculare după înghețarea pensiilor? Casa de Pensii anunț de ultimă oră
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...