Cum se produce fenomenul „Fata Morgana”

Data publicării:
fata morgana

Ce este Fata Morgana? Nu vorbim acum despre cântecele pe care le fredonau cei care făceau armata, ci despre miraj, sau fenomenul optic destul de frecvent în regiunile calde şi datorită căruia imaginile obiectelor aflate la orizont, sau dincolo de acesta, apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă.

Cuvântul provine din termenul franţuzesc "mirage", sau din latinescul "mirare", care înseamnă "a părea". Dar englezii îl asociază cu puternica vrăjitoare Morgana, din timpul regelui Arthur.

Mirajele li se arată în primul rând călătorilor obosiţi şi însetaţi care traversează deşerturile, în chip de oază, de lac sau oraş. De aceea, deşertul Sahara mai este numit şi "Marea Diavolului". În Algeria, în munţii Atlas, există o vale îngusta numită "Defileul Fantomelor". Acolo, din motive stranii, mirajele se arată foarte des. Fenomenul este descris fizic prin devierea razelor de lumină la trecerea printr-un mediu neomogen, în particular prin straturi de aer aflate la temperaturi diferite.

Aşa cum se ştie, densitatea aerului cald este mai mică decât cea a aerului rece. Prin urmare, razele de lumină parcurg mai intâi straturile mai reci de aer, apoi vin în contact, sub un unghi de incidență relativ mic, cu păturile de aer mai calde și sunt astfel dispersate până la obținerea reflexiei totale. Există două tipuri de miraj: cel inferior, în care obiectele sunt reflectate pe sol, către suprafaţa pământului şi superior, în care obiectele sunt reflectate în sus, în aer.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri