Un medicament „capcană”, care ar inhiba virusul SARS-CoV-2, va intra în testare în Ungaria

Data publicării:
Concept illustration, two doctors are fighting the spread of the virus during the pandemic CoVID-19. The fight against the virus, a poster in a cartoon style. Vector illustration.
Foto: Getty Images

O echipă de cercetători maghiari lucrează la un medicament „minune”, care ar putea ajuta atât la prevenirea, cât și la combaterea infectării cu SARS-CoV-2. Medicamentul, realizat pe baza unor proteine, vizează să inhibe capacitatea de infectare a noului coronavirus, dar și să-l neutralizeze. Medicamentul s-ar putea dovedi astfel mult mai eficient decât orice altă substanţă testată până acum în Ungaria în lupta cu COVID-19.

Cercetătorii s-au gândit, încă de la început, la o substanţă activă care poate, în acelaşi timp, să neutralizeze virusul, dar şi să ofere o protecţie preventivă, adică să fie adecvată şi pentru o imunizare pasivă. În acest scop, a fost dezvoltat un preparat bicomponent, pe bază de proteine, care poate fi privit ca o „capcană” moleculară, întrucât se ataşează la spicula glicoproteică S („coroana”) prin care virusul aderă la celule şi care astfel nu mai are capacitatea să facă acest lucru, relatează Mediafax.

În următoarele luni, substanţa activă va fi testată pe animale, a spus Imre Kacskovics, decanul Facultăţii de Ştiinţele Naturii din cadrul Universităţii Eötvös Loránd din Budapesta, într-un interviu acordat site-ului Növekedés.hu, citat de MTI.

În paralel, au fost demarate pregătirile pentru autorizarea europeană, respectiv pentru procedura necesară efectuării studiilor clinice.

În opinia sa, studiile clinice vor putea începe cel mai devreme la sfârşitul anului 2021 sau începutul anului 2022.

Substanţa activă va putea fi administrată pe cale intravenoasă sau subcutanată, sub formă de injecţie, a explicat decanul. Odată introdusă în fluxul sanguin, pătrunde în ţesutul pulmonar şi ajunge în alveolele pulmonare, adică exact în zona vizată de obicei de noul coronavirus, împiedicând astfel virusul să infecteze celulele.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”