Profesor de fizică teoretică: Jupiter protejează Pământul de distrugere

Conform celebrului astrofizician, „unii au comparat această reușită a NASA cu încercarea de a introduce ață de pe Pământ într-un ac aflat pe Lună”.

Planeta Jupiter, deși este de departe cea mai mare din întregul sistem solar, rămâne foarte puțin cunoscută, însă sonda Juno, care este dotată cu un arsenal de 9 instrumente științifice și a fost construită să fie foarte rezistentă la radiații, ne va oferi o sumedenie de noi informații despre „regele planetelor” din sistemul nostru solar.

Sonda care a vizitat sistemul lui Jupiter înaintea lui Juno, Galileo, care a ajuns pe orbita joviană în 1995, a realizat o serie de fotografii spectaculoase ale planetei gazoase și sateliților săi.

Detaliile surprinse în aceste fotografii au permis, printre altele, identificarea posibilei existențe a unui ocean sub calota glaciară de la suprafața satelitului jovian Europa. Cu toate acestea, Galileo nu a reușit să le ofere oamenilor de știință foarte multe informații despre natura giganticei planete.

„Dacă ar fi goală pe dinăuntru, în interiorul lui Jupiter ar putea încăpea peste 1.300 de planete Pământ, iar cum este mai grea decât toate celelalte planete ale sistemului solar la un loc, prezența lui Jupiter domină sistemul nostru solar. Din cauze încă necunoscute această planetă este înconjurată de o centură de radiații extraordinar de puternice, care pot distruge aparatura de la bordul unei sonde sau nave spațiale. Acest câmp de radiații este atât de puternic încât generează o parte însemnată din interferențele pe care le putem auzi la radio”, a spus Michio Kaku, potrivit Agerpres.

Jupiter face posibilă existența vieții pe Pământ. Câmpul gravitațional al acestei planete este atât de puternic încât reușește să atragă cometele și asteroizii care rătăcesc prin sistemul nostru solar.

Uriașa planetă gazoasă nu face "curățenie" doar prin "aspirarea" acestor corpuri. Ce nu atrage, ea reușește să arunce spre exteriorul sistemului solar prin efectul de praștie.

Dacă nu ar fi existat Jupiter, Pământul ar fi fost o planetă pe care viața nu ar fi avut timpul necesar să evolueze, iar suprafața planetei noastre ar fi fost înțesată de craterele rezultate după impacturi zilnice cu meteoriți sau comete.

Însă, deși chiar viața noastră depinde de existența acestei planete, cunoaștem foarte puține lucruri despre ea. Spre exemplu, explică dr. Kaku, astronomii au descoperit Marea Pată Roșie de pe Jupiter încă de acum câteva secole. Aceasta este probabil cel mai mare uragan din sistemul solar însă cunoaștem foarte puține lucruri despre originile sale și despre sursele sale de energie.

De asemenea, cunoaștem foarte puține lucruri și despre interiorul acestei planete. Sub straturile superioare ale atmosferei joviene, oamenii de știință bănuiesc că ar putea exista un vast ocean de hidrogen lichid. Nu există informații despre ce ar putea exista sub acest ocean. Ar putea fi vorba de un strat format din hidrogen metalic, în stare solidă de agregare, cu un nucleu teluric, o rămășiță de la formarea acestei planete.

Însăși existența lui Jupiter și implicit a tuturor celorlalte planete din sistemul nostru solar reprezintă încă un mister.

Astronomii au descoperit, cu ajutorul telescopului orbital Kepler, aproximativ 2.000 de exoplanete pe orbita unor stele mai mult sau mai puțin îndepărtate și multe dintre ele sunt planete gigantice gazoase, de tipul lui Jupiter. Interesant este însă că majoritatea acestor exoplanete gazoase gigantice se deplasează pe orbite foarte eliptice în jurul stelei-mamă, ceea ce înseamnă că intersectează frecvent orbitele eventualelor exoplanete telurice din aceste sisteme solare și fie le distrug, fie le aruncă în afara sistemului lor solar. Acest lucru nu este valabil în cazul lui Jupiter.

Întâmplător sau nu, Jupiter are o orbită aproape perfect circulară care împiedică intersectarea cu planetele telurice din interiorul sistemului nostru solar și implicit face viața posibilă pe Pământ.

Mai mult decât atât, multe dintre exoplanetele de tipul lui Jupiter se află la distanțe foarte mici de steaua-mamă (orbite similare celei a lui Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare), pe când în cazul sistemului nostru solar Jupiter se află la exteriorul orbitelor planetelor telurice, pe care se poate dezvolta viață, protejându-le în același timp de impactul cu asteroizi și comete.

Apropierea acestor exoplanete de tipul lui Jupiter de stelele lor a fost explicată prin faptul că aceste planete s-au format pe orbite mai îndepărtate dar apoi au migrat în spirală spre steaua lor, instalându-se pe orbite apropiate. Acest proces de migrare ar fi însemnat dezastru pentru eventualele planete telurice aflate în calea lor.

La fel ca și misiunea Galileo dinaintea sa, sonda Juno își va încheia periplul în sistemul lui Jupiter printr-o prăbușire pe gigantica planetă. Acest lucru se va produce după ce va parcurge 37 de orbite complete în jurul lui Jupiter, într-un interval de timp de peste 20 de luni.

În tot acest interval va transmite spre Pământ noi informații care îi vor ajuta pe astronomi să completeze acest uriaș puzzle jovian dar și informații care ne vor ajuta să înțelegem mai bine natura sistemului nostru solar, evoluția sa și viitorul său. „Ne va ajuta să înțelegem cum a apărut sistemul nostru solar și de ce existăm”, a mai adăugat dr. Michio Kaku.