99% dintre microbii din organismul uman sunt necunoscuți lumii științifice

Data publicării:
microbi

Un studiu asupra fragmentelor de acid dezoxiribonucleic (ADN) din sânge confirmă un fapt care nu mai reprezintă pentru nimeni o surpriză: lumea nevăzută a microbilor din organismul uman este mult mai vastă și mai diversă decât se bănuia, iar 99% dintre aceștia sunt necunoscuți pentru lumea științifică, informează Xinhua.

Studiul, realizat la laboratorul lui Stephen Quake, profesor de bioinginerie și fizică aplicată, și publicat marți în Proceedings of the National Academy of Sciences, a luat naștere din constatarea unui fapt neobișnuit pe parcursul unei cercetări care viza identificarea unor metode non-invazive de a prezice dacă sistemul imunitar va recunoaște sau va respinge un organ transplantat, notează Agerpres.

Teoretic, respingerea poate fi anticipată prin analize de sânge și prin examinarea ADN-ului liber — fragmente de ADN care circulă liber în plasmă. Pe lângă fragmente de ADN ale pacientului, sunt recoltate și fragmente de ADN de la donator precum și o colecție de bacterii, viruși și microbi care alcătuiesc microbiomul unei persoane. În cadrul mai multor studii, Quake, împreună cu cercetătorul postdoctoral Iwijn De Vlaminck și alți cercetători, au strâns mostre de la 156 de pacienți cu transplanturi de inimă, plămâni sau măduvă osoasă, precum și de la 32 de femei însărcinate.

Rezultatele acestor cercetări sugerează existența unor modificări recognoscibile în microbiomul persoanelor cu un sistem imunitar compromis, iar rezultatele pozitive la ADN-ul donatorului reprezintă un semn de respingere.

Nu mai puțin de 99% din ADN-ul non-uman examinat de cercetători nu a fost compatibil cu nimic din baza de date genetică. Mark Kowarsky, doctorand în laboratorul lui Quake, și unul dintre autorii studiului, a ajuns la concluzia că cea mai mare parte a acestui ADN misterios aparține unei încrengături numită proteobacteria, care include, pe lângă alte specii, agenți patogeni precum E. coli și Salmonella. În plus, cea mai mare parte a acestora aparțin familiei de viruși neidentificați din familia torque teno, care nu sunt asociați cu nicio boală, dar sunt prezenți la pacienții cu sistemul imunitar compromis.

Quake a declarat, într-un comunicat de presă pentru Stanford, că rezultatele ''nu sunt chiar atât de derutante pentru că perspectiva din care cercetătorii examinează universul microbial este foarte părtinitoare'' în sensul în care studiile restrânse scapă din vedere imaginea de perspectivă, atunci când cercetătorii examinează mereu microbiomul din doar anumite părți ale organismului, cum ar fi stomacul sau pielea.

Sângele oferă ''o perspectivă mai adâncă și mai largă'' a spus acesta, adăugând că examinarea mostrelor de sânge fără intenția unei anumite direcții a condus la rezultatele obținute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altfel de vedetă a filmului s-a stins din viață: Burt, crocodilul din „Crocodile Dundee”, a murit la peste...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...