Iohannis s-a întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti din SUA: „Este criză peste criză, peste criză și, totuși, ne descurcăm”

Data actualizării: Data publicării:
iohannis
Iohannis s-a întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti din SUA

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, cu membri ai comunităţii româneşti de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, context în care a afirmat că România este într-o situaţie complicată din cauza războiului din Ucraina, dar că ţara noastră merge bine şi economia este în creştere.

"România este într-o situaţie, pe de o parte, extrem de complicată, din motive legate de războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, (...) pe de altă parte, cred că este bine să se ştie că românii şi Guvernul României nu stau degeaba, se implică, muncesc şi în mod, pentru mulţi, surprinzător, pentru mine, natural, România merge bine şi economia românească creşte. Este o veste foarte, foarte pozitivă. În ce priveşte crizele cu care ne confruntăm în România, cred că suntem într-o situaţie în care nu am fost demult, este criză, peste criză, peste criză şi totuşi ne descurcăm. (...) Am vrut să vă descriu aceste lucruri, pentru ca să înţelegeţi că avem o situaţie care, pe de o parte, este plină de dificultăţi, pe de altă parte, este plină de oportunităţi şi doar ingeniozitatea şi inventivitatea şi dărnicia românilor face ca în toate aceste crize să avem, totuşi, surprinzător, o creştere economică şi, în mod nesurprinzător, această inovativitate, ingeniozitate şi hărnicie face ca şi dumneavoastră să o duceţi bine aici", a spus Iohannis, citat de Agerpres.

Şeful statului a arătat că România a primit aproape 2 milioane şi jumătate de refugiaţi ucraineni şi a contribuit la exportul de cereale din Ucraina.

"Până acum, 60% din cerealele ucrainene au fost exportate prin România şi în continuare facem eforturi pentru a creşte acest aport", a declarat Iohannis.

El a vorbit şi despre criza energetică, apreciind că este îmbucurător că Guvernul a reuşit să menţină preţurile la un nivel rezonabil.

"Putem să garantăm românilor din ţară că la iarnă nu vor trebui să stea nici în frig, nici în întuneric, cu toate că situaţia este complicată", a mai spus preşedintele Iohannis.

Şeful statului a vorbit şi despre Parteneriatul Strategic cu SUA.

"Dacă vrem să vedem ce s-a întâmplat în Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA în 25 de ani, putem să vedem, sigur, în primul rând, zona de securitate. Şi la momentul acesta când vorbim, foarte mulţi militari americani, cu dotări dintre cele mai moderne, se află în bazele din România. Pe de altă parte, şi datorită sprijinului american, România este în NATO. Este cea mai puternică garanţie de securitate de care a beneficiat România vreodată, dar nu este singura zonă. Zona economică din Parteneriatul Strategic s-a dezvoltat foarte mult în ultima vreme. Sunt foarte multe firme din Statele Unite care activează în România. Sunt încă, din păcate, foarte puţine firme româneşti care activează în Statele Unite, dar poate aici mai e loc de dezvoltare", a mai afirmat Iohannis.

El a apreciat faptul că românii stabiliţi în Statele Unite reprezintă o punte extraordinar de importantă între România şi SUA.

Şeful statului a fost însoţit la eveniment de soţia sa, Carmen Iohannis. Cei doi au făcut fotografii cu participanţii la eveniment.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a arătat că sunt mai bine de 17 ani de când un şef al statului român a ajuns la San Francisco, pe Coasta de Vest a SUA.

"Mă bucur că această întâlnire cu românii americani are loc într-un moment special, în anul în care aniversăm 25 de ani de Parteneriat Strategic între România şi Statele Unite. Aşa cum istoria celor 25 de ani a dovedit-o, avem, într-adevăr, ceva demn de sărbătorit: prietenie, securitate, prosperitate, iar în ultimul an, valoarea acestui parteneriat a devenit mai evidentă ca niciodată. Parteneriatul acesta este despre oameni, despre ce am realizat împreună. Când spun împreună, nu mă gândesc doar la instituţiile care au trudit la acest edificiu, ci şi la românii simpli, care au transformat Parteneriatul Strategic din idee în realitate: militari, antreprenori, profesori, studenţi, sportivi şi mulţi alţii, care au însemnat pentru prietenii noştri americani pur şi simplu România. Noi nu am aliat doar armate, ci am aliat şi suflete şi mă gândesc, totodată, la membrii comunităţii româno-americane, care contribuie cu talentul, cu munca, cu energia şi cu dedicaţia lor la ceea ce înseamnă visul american", a declarat Muraru.

La eveniment au luat parte aproximativ 300 de persoane, fiind invitaţi reprezentanţi ai comunităţii româneşti de pe Coasta de Vest a SUA, precum şi consulii generali şi cei onorifici ai României în SUA.

Comunitatea de români din SUA este a cincea ca număr după cea din Italia, Spania, Marea Britanie, Germania. În 2020, numărul românilor din SUA era estimat la peste 450.000.

Vineri, şeful statului urmează să se întâlnească cu antreprenori români din Silicon Valley.

Preşedintele Klaus Iohannis a condus, marţi şi miercuri, delegaţia României care a participat la Adunarea Generală a ONU. La New York, şeful statului a mai luat parte la Summitul Global Food Security şi a avut o întrevedere cu preşedintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass. De asemenea, el a participat alături de soţia sa, Carmen Iohannis, la recepţia tradiţională oferită de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, şi Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, în onoarea şefilor de delegaţii participanţi la Adunarea Generală a ONU.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce conține de fapt laptele vândut în Lid, Kaufland și alte supermaketuri din România. Detaliile de pe...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
O nouă creștere de pensie imediat după sărbători. Care vor fi noile venituri ale pensionarilor?
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...