Comuna dâmbovițeană Morteni a ajuns la o rată de infectare de 4,47 la mia de locuitori. Începând de joi se aplică restricții.
Conform Comitetului Judeţean pentru situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, se constată depășirea incidenței cumulate la 14 zile, peste 3/1000 locuitori în comuna Morteni.
Rata de infectare a ajuns la 4,47 la mia de locuitori.
Timp de 14 zile, începând de joi, se aprobă instituirea obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice, stații pentru transportul în comun, mijloace de transport în comun, la locul de muncă precum și în alte zone cu potențial de aglomerare, scrie Mediafax.
O hotărâre similară a fost adoptată, marţi, de CJSU Cluj şi se aplică localităţii Margău, unde incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile a depăşit de asemenea rata de trei la mia de locuitori.
Editor : A.P.